Video Crește numărul apelurile la 112 care anunță prezența unor urși. Anul acesta au fost peste 2.200 de telefoane

Data actualizării: Data publicării:
Urs în pădure
Foto: Profimedia Images

Peste 2.200 de apeluri care anunţau prezenţa unor urşi, inclusiv posibile atacuri ale acestora, au fost efectuate la numărul de urgenţă 112 în acest an.

Potrivit unui grafic transmis, miercuri, de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, se observă o creştere a numărului de apeluri la 112 care anunţă prezenţa unor urşi, inclusiv posibile atacuri ale acestora.

În anul 2019 - 1.654 apeluri, în 2020 - 1.757 apeluri, în 2021 - 6.269 apeluri, în 2022 - 3.473 apeluri, iar de la începutul anului 2024 şi până în prezent - 2.264 apeluri.

O tânără în vârstă de 19 ani, din Iaşi, a fost ucisă, marţi, de un urs pe traseul Jepii Mici, salvatorii montani afirmând că fata atacată a fost târâtă şi sfâşiată de animal.

Recuperarea trupului acesteia a fost extrem de dificilă din cauza prezenţei în zonă a animalului, care ulterior a fost împuşcat.

"Având în vedere faptul că ursul prezenta pericol pentru salvatorii prezenţi la faţa locului, întrucât a încercat în repetate rânduri să îi atace, echipa de intervenţie constituită conform OUG 81/2021 a hotărât împuşcarea acestuia, lucru care s-a şi realizat", a informat, la acel moment, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri