Coronavirus. Săndesc: Cifrele sunt surprinzător de bune, raportat la țara care a acordat cea mai mică atenție sănătății din UE

Data actualizării: Data publicării:
medic la terapie intensiva si pacient cu coronavirus
Foto: Profimedia Images

România este pe primul loc în ceea ce privește rata deceselor din cauza COVID-19 în ultimele 14 zile, raportat la 100.000 de locuitori, cu o rată de 2,8. Dorel Săndesc, vicepreședintele societății ATI, spune însă că datele trebuie puse în context și că România stă de fapt destul de bine, având în vedere mai ales slaba finanțare a sistemului de sănătate.

„Trebuie să nuanțăm puțin aceste cifre. Vorbiți de mortalitatea medie pe ultimele două săptămâni raportată la numărul de cetățeni, aceasta este cifra la care suntem în top, dar vin din urmă și alte țări în care crește numărul de cazuri. Această situație trebuie relativizată la mortalitatea globală, la cifrele întregii epidemii, la care România nu stă atât de rău.

La nivel mondial, conform statisticilor de astăzi, mortalitatea raportată la numărul de cetățeni, România este undeva pe locul 32, iar în Europa suntem pe locul 17, cu o mortalitate la un milion de cetățeni de 234, având în față, cu mortalități mai mari, țări precum Elveția – 237, Irlanda, Olanda, cu peste 300, Franța, cu 480, Suedia, cu 580, Italia, cu 591, Marea Britanie cu 615, Spania cu 661”, a spus el la Digi24.

„Într-adevăr, pe anumite perioade putem trage această concluzie, dar să ne imaginăm ce valori au avut Eveția, Italia, Franța în alte perioade. Trebuie să ponderăm aceste cifre la situația globală.

Dacă calculăm mortalitatea la numărul de cazuri, avem o surpriză: România din nou este pe o poziție similară la nivel mondial, cu o mortalitate de 3,92%. În fața noastră sunt țări cu mortalități mult mai mari. Europa, în general, are 4,82%, UE are 5,76%, Suedia – 6,65%, Franța – 6,84%, UK – 10,48, Italia – 11,93%”, a adăugat el.

„Este totuși îngrijorător. Nu vreau să spun decât că, până acum, cifrele pe care le avem sunt surprinzător de bune, raportat la situația reală a unei țări care a acordat cea mai mică atenție sănătății din toată Uniunea Europeană, lucru obiectivat prin procentul din PIB alocat sănătății. Totuși, se reușește să se obțină aceste cifre. Și dacă ne gândim că mortalitatea raportată la numărul de cazuri pozitive este destul de mică, trebuie să ne gândim și la faptul că numărul de teste este mai mic decât cel din alte țări”, a mai spus Săndesc.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Care era numele real al astroloagei Minerva. Din ce cauză a murit la 66 de ani
Pro FM
Hailey Bieber neagă acuzațiile că ar fi ironizat-o pe Selena Gomez: „O poveste veche și obosită”
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump declanșează războiul economic cu Canada, în timp ce amenință cu anexarea: Taxe de 50% pe aluminiu și...
Newsweek
CCR a decis că pensiile militare nu cresc. Cum pot fi afectate și pensiile contributive?
Digi FM
Cântăreţul sud-coreean Wheesung a murit la vârsta de 43 de ani. Ce a scris pe internet înainte să fie găsit...
Digi World
Secretul unui intestin fericit și al unei minți echilibrate. Fructele care pot scădea semnificativ riscul de...
Digi Animal World
Misiune spectaculoasă de salvare! Un cal blocat într-un șanț adânc, ridicat cu un ham uriaș de pompieri
Film Now
Cum arată George Clooney după ce și-a vopsit părul. „Soției mele nu o să-i placă, copiii vor râde de mine...
UTV
Bianca Censori, din nou în centrul atenției! Apariție incendiară pe role în Italia