În România au fost confirmate, până în 8 iunie, 20.604 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.826 au fost declarate vindecate și externate.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 125 noi cazuri de îmbolnăvire. Duminică au fost raportate 189 de cazuri noi de îmbolnăvire, iar sâmbătă 187.
La ATI, în acest moment, sunt internați 146 de pacienți.
Până acum, 1334 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. Erau internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.113 de persoane.
Alte 94.405 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 506.115 de teste.
Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 343 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 168.100 de lei. De asemenea, duminică a fost constatată o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. Totodată, în 7 iunie, 73 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Situația românilor din străinătate
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.304 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu coronavirus: 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 617 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.
De la începutul epidemiei și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 28 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.