În România au fost confirmate până în 31 mai 19.257 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.256 au fost declarate vindecate și externate.
Totodată, până acum, 1262 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. Erau internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 124 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 160 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.330 de persoane.
Alte 95.456 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 439.197 de teste.
Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 141 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 109.900 de lei.
Au fost constatate sâmbătă 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, 44 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.074 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat - 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia. Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.