Județul Argeș are cele mai multe noi cazuri de coronavirus confirmate în ultimele 24 de ore. Chiar dacă este singurul județ cu peste 100 de cazuri, situația este îngrijorătoare pentru că în tot mai multe județe se înregistrează zeci de cazuri, inclusiv în cele în care situația a fost până acum sub control.
În Argeș au fost confirmate 105 cazuri noi. Urmează Prahova, cu 80 de cazuri, și Dâmbovița, cu 71 de infectări noi.
În Vâlcea sunt 60 de cazuri noi, în condițiile în care de la debutul pandemiei au fost confirmate doar 381 de infectări cu COVID-19.
Situația rămâne îngrijorătoare și în Mehedinți, cu 68 de noi infectări, în condițiile în care aproximativ 200 din cele 599 de cazuri confirmate de la debutul pandemiei au fost înregistrate doar în ultimele 3 zile.
În Iași au fost confirmate 55 de cazuri noi, în Vaslui – 57, în Vrancea – 51, în Galați – 41 și în Bacău – 46.
Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 44.798 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. 1.120 de cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, din 15.000 de teste. De asemenea, 22 de pacienți infectați cu COVID-19 au decedat, potrivit bilanțului furnizat de Grupul de Comunicare Strategică.