Copiii căutaţi în SUA şi România sunt din nou de negăsit

Data actualizării: Data publicării:
tatal si copii4

Au fost găsiţi, iar acum sunt dispăruţi din nou. Vorbim despre cei doi copii care au fost daţi în urmărire, atât în România cât şi în Statele Unite. Protecţia Copilului a decis să îi lase în grija tatălui, cu o condiţie - să-i încredinţeze ziua următoare unui executor judecătoresc. Doar că bărbatul şi copiii sunt iar, de negăsit. Abia acum, Protecţia Copilului a cerut o ordonanţă preşedinţială pentru plasamentul în regim de urgenţă.

Daniela Ariciu, purtător de cuvânt la DGSAPC Mehedinţi: „Copiii au venit aseară împreună cu tatăl lor la sediul Inspectoratului Judeţean Mehedinţi de Poliţie. Aceştia au declarat că vor să rămână în continuare cu tatăl, iar tatăl a dat o declaraţie scrisă în acest sens”.

Maria Vlad, mama copiilor: „O ţară întreagă m-a ajuat să-i găsesc şi când i-au luat i-au adus aicea şi poliţia din Mehedinţi pur şi simplu le dă drumul cu un tată care e clar că de un an de zile nu le vrea binele”.

Joi, bărbatul ar fi trebuit îi încredinţeze pe cei doi copii unui executor judecătoresc, aşa cum a stabilit o instanţă din Statele Unite. Doar că nu a apărut la întâlnire şi nici acasă nu a fost de găsit.

Potrivit executorului judecătoresc, copiii au rămas în grija tatălui, pentru că dorinţa lor a fost mai presus de hotărârea judecătorilor americani.

Antonio Graf, executor judecătoresc: „Pur şi simplu poate fi luat numai prin acord de voinţă sau dacă face obiectul altor probleme”.

Elena Teodorescu, psiholog la DGSAPC Mehedinţi: „Copiii erau foarte ataşaţi de tatăl lor, nu păreau abuzaţi, manifestau sentimente de afecţiune faţă de acesta”.

Dan Pescaru, avocat: „Ar fi trebuit, apreciem noi, ar fi trebuit ca să ia copiii şi să îi bage într-un centru de plasament care sunt în subordinea DGSAPC”.

Direcţia pentru Protecţia Copilului a cerut o ordonanţă preşedinţială în acest sens, la o zi după ce a permis ca minorii să rămână alături de tată. Poliţiştii încearcă să facă lumină în acest caz extrem de complicat.

Mădălina Viziru, purtător de cuvânt al IPJ Mehedinţi: „Au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii nerespectării hotărârii judecătoreşti.”

O anchetă în acest caz a început şi în Statele Unite, după ce mama copiilor l-a reclamat pe fostul soţ pentru răpire.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri