Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis luni, printre măsurile adoptate în Hotărârea nr. 32, să permită organizarea de evenimente diplomatice în aer liber, la sediile ambasadelor. Pe 4 iulie este Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii, iar pe 14 iulie Ziua Națională a Franței.
„Măsurile de prevenire și control a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, în vigoare la data prezentei hotărâri se propun a se modifica și completa după cum urmează: (...) permiterea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară”, este una dintre noile prevederi introduse de CNSU prin Hotărârea nr. 32.
Hotărârea aprobată în Comitetul de Urgență vine cu doar câteva zile înainte de 4 iulie, Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii, eveniment care este marcat în fiecare an printr-o recepție la sediul Ambasadei SUA la București. La aceste recepții sunt invitați cei mai importanți oameni în stat, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, care nu lipsește de la eveniment.
Pe 14 iulie se sărbătorește Ziua Națională a Franței, ocazie cu care, de asemenea, este organizată o recepție la sediul ambasadei de la București.
Editor: B.P.