Comisiile reunite ale Parlamentului i-au avizat favorabil pe Valeriu Zgonea şi Mihai Eftimie pentru şefia ANCOM

Data publicării:
valeriu zgonea fb
Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, ar putea ajunge șeful ANCOM. Foto: Facebook Valeriu Zgonea

Comisiile pentru tehnologia informaţiilor ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil, luni, candidaturile lui Valeriu Zgonea şi Mihai Eftimie pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), scrie News.ro. Un plen reunit al Legislativului pentru a da votul privind conducerea ANCOM va avea loc, marţi, de la ora 13.00.

Fostul social-democrat Valeriu Zgonea a afirmat, la audierea în comisiile reunite ale Parlamentului, că a activat în ultimii 5 ani la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică. El a adăugat că nu mai este om politic de 8 ani.

Acesta a mai precizat că este vremea schimbărilor, iar România digitală trebuie să fie „o poveste de succes”. El a subliniat că intenţionează ca ANCOM să păstreze statutul independent şi a adăugat că este un om al dialogului.

„Autoritatea este într-o situaţie inedită, fiind în proces de digitalizare”, a mai afirmat fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Mihai Eftimie le-a spus parlamentarilor că este inginer de aviaţie, cu un master în tehnologii spaţiale, rachete, cu experienţă în telecomunicaţii,. El a mai precizat că a fondat o companie în domeniu, în anul 2011 şi s-a ocupat dde consultanţă cu firme din străinătate.

„Intenţionez să schimb abordarea ANCOM, să devină o autoritate mult mai modernă”, a explicat Eftimie. Acesta a trecut în revistă şi problemele pe care le are ANCOM în momentul de faţă, cum ar fi tarifele pentru apelurile internaţionale, printre cele mai mari din Europa, legea infrastructurii sau monitorizarea frecvenţelor civile. El a mai spus că ar fin nevoie şi de un nou sediu pentru ANCOM.

Întrebat de către deputaţii USR, nefiind propus de acest partid, dacă are şanse să fie ales la conducerea acestei instituţii, Eftimie a răspuns: „Candidez independent. Nu am nicio rudenie şi nu cunosc pe nimeni, respect prevederile ordonanţei din domeniu”. „Cred că sistemul poate să mai dea şi erori şi dintr-o eroare pot să ajung preşedinte al ANCOM”, a conchis Mihai Eftimie.

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni, marţi de la ora 13.00, pentru a vota un nou preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. Pentru conducerea ANCOM candidează şi fostul social-democrat Valeriu Zgonea. Acesta a fost achitat, pe 11 februarie 2022, pentru trafic de influenţă, decizia Curţii de Apel Bucureşti fiind definitivă. În prima instanţă, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor fusese condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Editor : C.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a pățit o badantă din Italia după ce a pus mâna pe o moștenire de 317.000 de euro. A forțat bătrâna să...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Caz bizar în Ilfov: O țeavă de gaz blochează poarta unei case. Avocat Cuculis: „Ieșirea din curte se face pe...
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...