Cod portocaliu şi Cod galben de inundaţii pentru râurile din Timiş şi Caraş-Severin
Data publicării:
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o avertizare Cod portocaliu de inundaţii valabilă până la ora 24:00 şi o alta Cod galben, valabilă până joi, la ora 9:00, pentru râuri din judeţele Timiş şi Caraş-Severin.
Potrivit hidrologilor, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, nivelurile se vor menţine peste Cotele de apărare pe râurile din bazinele hidrografice Bega-bazin amonte S.H. Făget, Bistra - curs inferior, Timiş pe sectorul aval confluenţă Bistra - S.H. Lugoj, judeţele Caraş-Severin şi Timiş, aflate sub Cod portocaliu.