Climatolog: Pe plan global se estimează că 2020 va fi printre primii trei cei mai călduroși ani de la începerea măsurătorilor

Data actualizării: Data publicării:
California Farmers Struggle With Ongoing Drought Conditions
FOTO: Getty Images

Vreme tot mai călduroasă în această perioadă în țara noastră. Temperaturile ridicate și lipsa de precipitații ar putea face din 2020 cel mai călduros an din istorie - estimează meteorologii. Autoritățile de la București au anunțat deja că ne confruntăm cu o secetă la fel de cruntă ca cea din 1947.

"Trecem acum printr-o perioadă de instabiliate. Pe fondul temperaturilor ridicate avem un transport de aer rece și lucrul acesta, evident, înseamnă furtuni, furtuni de vară. Până la urmă sunt normale pentru perioada călduroasă, dar tebuie să fim atenți la intensitate.

Observăm, în general, nu numai în România, că intensitatea valurilor de căldură, a furtunilor crește. Am avut zilele trecute (...) temperaturi de 43 de grade în Turcia, peste 40 de grade în Grecia. Și acolo vor fi furtuni puternice tocmai pe acest fond preexistent de aer cald.

Aceste furtuni care vin și cu ploi pot să aducă o îmbunătățire a rezervei de apă din sol. Însă nu cred totuși că aceste ploi ar putea readuce la normal situația. Oricum ele sunt binevenite pentru că vor fi pe marea majoritate a regiunilor țării. Problema este că vor fi ploi de vară, punctuale, cu precipitații cu cantități relativ mari. Numai că fiind pe timp scurt și cantități mari, și scurgerea la suprafață va fi mare și încărcarea solului neeficientă.

Deja sunt estimări, pe plan global, că 2020 va fi printre primii trei cei mai călduroși ani, poate chiar putând să detroneze anul 2016.

Regional e mai complicat să spui că 2020 va fi cel mai călduros an. Evident că tendința asta e, să ai din ce în ce mai mulți ani călduroși față de ceea ce eram obișnuiți cu câteva decenii în urmă. (…)

Și în România ne putem aștepta la fenomene normale sezonului cald, dar pot fi potențate de încălzirea globală.

Luna mai încă nu s-a încheiat, dar merge cu pași repezi spre record. Am avut primele luni ale anului cu recorduri, cel mai călduros ianuarie de la începerea măsurătorilor sistematice în a două parte a secolului al XIX-lea, februarie și martie pe locul doi, aprilie iar pe locul întâi, deci ne așteptăm ca și luna mai să fie printre primele cele mai călduroase luni mai de când au început măsurătorile, asta la nivel gobal.

Fenomenele meteorologice și de fapt climatice, mai ales cele pe termen lung, nu pot fi influențate atât de ușor de o stopare temporară a emisiilor. A fost doar o întrerupere ocazională și evident că cu reluarea activitățile vor crește emisiile, probabil", a declarat climatologul Roxana Bojariu.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Adevarul despre vârsta de 27 de ani la care au murit foarte multe vedete de la Kurt Cobain la Amy Winehouse...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Cum arată fiul lui Jack Nicholson. Asemănarea cu tatăl lui i-a adus rolul principal într-un film horror
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Avocata lui Johnny Depp a dezvăluit de ce nu și-a dorit o relație cu starul: „Nu aș face niciodată așa ceva...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...