Video Climatolog: Impactul coronavirus duce la cea mai mare scădere de gaze cu efect de seră de la al Doilea Război Mondial

Data actualizării: Data publicării:
poluare industrială aer emisii gaze
Poluare industrială. Foto: Profimedia Images

Măsurile de carantinare impuse la nivel mondial vor avea ca efect o scădere de până la 5% a emisiilor de gaze cu efect de seră până la finalul lui 2020, a spus, la Digi24, Roxana Bojariu, climatolog al Administrației Naționale de Meteorologie. Aceasta ar fi cea mai mare reducere a gazelor poluante înregistrată de la al Doilea Război Mondial încoace.

“Impactul cel mai mare al acestei situații determinate de coronavirus a fost asupra gazelor cu efect de seră și sunt specialiști care sugerează că până la sfârșitul anului am putea avea reduceri de 5% în emisii. Ar fi cea mai mare reducere de la al Doilea Război Mondial. A mai fost o reducere de emisii după criza din 2008, în 2009 au scăzut aceste emisii cam cu 1,4%. În afară de reducerea gazelor, avem și reducerea poluării. Acele substanțe care determină intensificarea efectului de seră sunt și poluanții locali, cei care determină probleme pentru sănătatea publică în orașe”, a spus Roxana Bojariu la Digi24.

Însă climatologul avertizează că beneficiile sunt de moment, deoarece nu există ajustări structurale prin care economia lumii să funcționeze cu mai puține emisii.

“Ne așteptăm ca atunci când criza începe să dispară să avem o reluare mai rapidă a emisiilor, sau poate e o lecție să învățăm că putem să muncim mai mult la distanță și fără atât de multe conferințe în care avem de înlocuit cu teleconferințe”, a mai spus șeful Departamentului de Climatologie din ANM.

Rob Jackson, președintele Proiectului Global Carbon, care face estimări la nivel global privind emisiile de gaze nocive, spune că acestea ar putea scădea cu mai mult de 5% în comparație cu anul precedent. Ar fi prima scădere înregistrată după criza financiară din 2008.

“Căderea URSS, crizele financiare sau crizele de petrol din ultimii 50 de ani nu au afectat emisiile de gaze în modul în care această situație a făcut-o”, a declarat Jackson, profesor la Stanford University din California, citat de Reuters.

Climatologii au avertizat statele lumii că emisiile de la nivel global trebuie să coboare începând din 2020 pentru a evita cel mai nedorit impact al schimbării climatice.

După ce emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut după criza financiară din 2007-2008, au urcat imediat cu 5,1% după ce economiile și-au revenit, potrivit lui Jackson.

Modelul acesta al revenirii imediate a început deja să se vadă în China, unde emisiile au scăzut, potrivit estimărilor, cu 25%, după ce statul și-a închis fabricile și a restricționat mișcarea oamenilor. Între timp au revenit la nivelul de dinaintea crizei forțate de coronavirus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...