Ciolacu spune că prețurile facturilor la gaze naturale şi electricitate au scăzut: „Intervenția Guvernului a fost corectă!”

Data actualizării: Data publicării:
marcel ciolacu
Românii plătesc printre cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană la energie electrică şi gaze naturale, conform ministrului Energiei Sebastian Burduja. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a evidenţiat joi faptul că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie. Ciolacu a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă.

„Ca urmare a aplicării noilor modificări la mecanismul de plafonare a preţurilor la energie şi gaze, la finalul lunii martie, preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate. Asta arată că intervenţia Guvernului a fost corectă şi legitimă, adică în favoarea românilor", a spus prim-ministrul în debutul şedinţei de guvern, potrivit Agerpres. 

Guvernul a adoptat, pe 28 martie, modificări ale OUG 27/2022 prin care a fost eliminată taxa pe soare pentru prosumatori şi a fost actualizată schema de sprijin pentru toţi consumatorii de energie electrică şi gaze naturale.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a declarat: „Am promis facturi mai mici la electricitate şi gaze naturale. Vă reamintesc că pe 28 martie am declarat public, după şedinţa de Guvern, că românii vor primi facturi mai mici la energie. Am susţinut ferm şi bine fundamentat pe baza analizelor pe care le-am făcut şi pe care le-am promovat prin actualizarea mecanismului de compensare-plafonare (OUG 27/2022). Ceea ce pentru mine a fost certitudine încă de la momentul promovării în Guvern a noului mecanism, se confirmă astăzi prin facturi. Am susţinut întotdeauna: statul trebuie să intervină acolo unde este necesar, când este necesar şi cum este necesar. Nu este nevoie să dăm peste cap un întreg sistem, ci să calculăm, să analizăm şi să aplicăm cu cap. Protejăm facturile românilor în continuare". 

El a mai precizat că românii plătesc printre cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană la energie electrică şi gaze naturale, potrivit unui comunicat transmis de minister.

Cele trei ţări cu cele mai mici preţuri la gaze naturale pentru consumatorii casnici din UE, în a doua jumătate a anului 2023, au fost Ungaria, Croaţia şi România. Pentru gospodăriile din UE, preţurile la energie electrică în a doua jumătate a anului 2023 au fost cele mai mici în Ungaria, Bulgaria, Malta, Croaţia şi România. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei