CEO Euroins: Suntem surprinși de decizia ASF. Identificăm toate mijloacele legale pentru a o contesta

Data actualizării: Data publicării:
insolvența euroins
Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația Euroins. Foto: Profimedia Images

CEO-ul Euroins, Tanja Blatnik, a transmis vineri că este suprins de decizia Autorității de Supraveghere Financiară de ridicare a autorizației de funcționare a asiguratorului. Potrivit acestuia, ASF ignoră două audituri independente, aflate în curs de desfășurare, din partea BERD și a Autorității Europene de Reglementare EIOPA, motiv pentru care „identificăm toate mijloacele legale în România și în alte jurisdicții, pentru a contesta această decizie”.

„Euroins România este surprinsă de decizia Autorității de Supraveghere Financiară, care afectează milioane de români. Surpriza vine din faptul că ASF ignoră două audituri independente, aflate în curs de desfășurare, din partea BERD și a Autorității Europene de Reglementare EIOPA. Aceste audituri se vor încheia la sfârșitul lunii martie, însă ASF a decis să le ignore, deși a fost informată în detaliu. În acest moment, identificăm toate mijloacele legale în România și în alte jurisdicții, pentru a contesta această decizie și, implicit, pentru a apăra interesele financiare ale clienților noștri și a asigura stabilitatea financiară a pieței”, transmite Tanja Blatnik, CEO Euroins.

Potrivit sursei citate, Autoritatea de Supraveghere Financiară „nici măcar nu a răspuns în mod oficial raportului nostru, în care am sesizat toate încălcările legislației românești și europene, pe care le-a comis echipa sa de audit, în raportul emis pe 2 februarie”.

„Autoritatea de reglementare, fără a ține cont de nicio bună practică stabilită în Uniunea Europeană, a ales să comunice joi seară, prin scurgere de informații către mass-media, înainte de orice comunicare oficială, în loc să stabilească o discuție profesională solidă cu conducerea Euroins și cu acționarii săi internaționali. În prezent, luăm toate măsurile legale necesare pentru a proteja locurile de muncă ale celor 570 de angajați, relațiile excelente cu partenerii, interesele clienților, precum și investițiile acționarilor noștri și, în cele din urmă, stabilitatea pieței financiare”, încheie Blatnik.

ASF a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea FGA ca administrator interimar al societății.

„Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea FGA ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, potrivit unui comunicat de presă.

Citește și: Reacția Guvernului după insolvența Euroins: „Susținem măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraților”

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...