Video Celentano, mesaj-manifest după primul tur prezidențial: „Ne-am întors în Evul Mediu sau la piramide? Alo, faraoane, ce facem?”

Data actualizării: Data publicării:
Adrian Vancica
Foto: Captura video Facebook/ Adrian Văncică

Actorul Adrian Văncică, interpretul personajului „Celentano” din serialul „Las Fierbinți”,  îndeamnă românii la vot responsabil, într-un mesaj care s-a viralizat pe rețelele de socializare. Artistul spune că alegerile parlamentare sunt la fel de importante ca prezidențialele.

„Acum câteva ore CCR a cerut BEC renumărarea voturilor de la turul întâi. Nu ştiu cât va dura asta, când, cum şi dacă se va face… ce ştiu sigur e că duminică asta sunt Alegerile Parlamentare. Sunt cel puţin la fel de importante. Poate mai importante, tocmai pentru că au fost eclipsate aproape complet de Prezidenţiale. Avem nevoie de un Parlament cu o majoritate solidă. Nu se poate face asta decât cu o prezenţă mare la vot.  Aici nu e aşa de greu… sunt numai doua direcţii, spre Est sau spre Vest. Cum vă doriţi. Orice vot e important, aţi văzut acum câteva zile. Aaaa….Şi am făcut şi un filmuleţ, fix azi dimineaţă….când nu erau atâtea fente ca acum….sau nu e fentă? Sau e? Încă nu m-am prins de data asta. Oricum îl postez chiar dacă primul tur se repetă sau rămâne aşa. Conteaza mai puţin, ideea nu se schimbă”, scrie pe Facebook actorul din filmul „Anul Nou care n-a fost” şi serialul „Las Fierbinţi”, ca preambul la materialul video publicat pe contul său de pe rețeaua de socializare.

Văncică intră din nou în pielea personajului „Celentano” și ironizează un candidat.

„Ne-am întors în Evul Mediu când toată lumea credea că regele e pus de Dumnezeu sau, mai devreme, la piramide, când faraonul era pus direct acolo de Zeul-Soare?”.

„Alo, faraoane, ce facem? Nu ne trebuie NATO, așa zice, ieșim din UE, gata, ieșim din Schengen, nu ne mai trebuie nimic? De ce să stea iarăși băieții noștri cu tirurile prin vămi zile la rând, să stăm la cozi la ambasade pentru amărâtă de viză, să le vedem neamurile în Italia și Spania?”, a spus Văncică.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La final materialului video, Văncică îi îndeamnă pe alegători să meargă la vot.

„Noi nu suntem așa, nu suntem răi, nu suntem extremiști, nu suntem misogini. E momentul să arătăm cum suntem de fapt, acuma, la alegeri și la parlamentare și în turul doi. Eu, unu’, ies la vot și nu plec după fentă”, spune Văncică.

Citește și

Tudor Chirilă, clip pe Facebook: „Nu prea știu tiktok style. Sper să aveți răbdare că sunt mai multe de discutat”. Mesajul artistului

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Ce pensie are Angela Merkel, după 16 ani la conducerea Germaniei
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
Hugh Jackman, alături de fiul său, în vacanță, în Australia. Copiii actorului încearcă să se adapteze la noua...
Adevarul
Un șofer a urcat cu un BMW pe pârtie, la Borșa. Reacția internauților: „Întrebarea e ce caută oamenii cu...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025