Cele 3 scenarii ale INSP pentru evoluția COVID în următoarea lună. Cel mai sumbru prevede aproape 9.000 de cazuri pe zi

Data actualizării: Data publicării:
Oameni pe stradă, în București.
Oameni pe stradă, în București. Foto: Profimedia

Creșterea numărului de cazuri noi de COVID în rândul copiilor, odată cu reluarea cursurilor față în față, stă la baza unui val trei al pandemiei, potrivit INSP. Relaxarea restricțiilor, dar și instalarea așa numitei oboseli pandemice, care se traduce într-o tendință de a renunța la măsurile de protecție individuală, sunt alți factori care contribuie la o creștere a numărului de cazuri noi, vizibilă deja.

Specialiștii în sănătate publică lucrează cu trei variante, iar cel mai negru scenariu arată că, până în 20 martie, am putea ajunge la aproape 9.000 de cazuri noi în fiecare zi, de la o medie de 2.300 cât am înregistrat săptămâna trecută.

Pe baza datelor colectate de la reluarea cursurilor, Institutul Naţional de Sănătate Publică a stabilit trei scenarii de evoluţie a situaţiei epidemiologice:

  • 1. Creştere constantă cu 1% pe zi, ceea ce ar conduce la o medie de 3.300 de cazuri zilnice în 20 martie
  • 2. Creştere constantă cu 2% pe zi ceea ce ar conduce la o medie de 4.600 de cazuri zilnice în 20 martie
  • 3. Creştere constantă cu 4% pe zi ceea ce ar conduce la o medie de 8.900 de cazuri zilnice în 20 martie

INSP precizează însă că scenariile nu constituie modele matematice de evoluţie, ci ipoteze de lucru.

Începând cu data de 17 februarie, se înregistrează o creştere susţinută a mediei cazurilor confirmate pe parcursul ultimelor 7 zile consecutive, evoluţia îndreptându-se spre scenariul 2”, arată analiza INSP.

IS-a observant o creştere a numărului de cazuri în rândul grupei de vârstă 0-19 ani.

În perioada următoare este posibil să se observe un impact indirect, datorat faptului că 97% din cazurile din grupa 0-19 ani sunt izolate la domiciliu. Este posibil ca aceste cazuri sa transmită infecţia la persoanele adulte din aceeaşi locuinţă, iar acestea, în funcţie de vârstă şi comorbidităţi, să prezinte forme de boală care să necesite spitalizare”, potrivit analizei.

Observarea acestei creșteri a numărului de cazuri nu poate fi pusă pe seama răspândirii în comunitate a variantei de virus din Marea Britanie. Era de așteptat că deschiderea școlilor va introduce un nivel sporit de mobilitate si interacțiune suplimentare în cadrul comunităților, ceea ce va afecta situația epidemiologică. La acestea se adaugă si redeschiderea în unele zone a activităților operatorilor economici din domeniul HoReCa, jocuri de noroc și cultură, precum și probabil o relaxare la nivel individual în ceea ce privește măsurile de protecție și a interacțiunilor, datorată „oboselii pandemice””, avertizează INSP.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei