Cei șase români de la bordul navei „Diamond Princess” au fost repatriați. Arafat: Dacă apare un caz de coronavirus, avem ce e nevoie

Data actualizării: Data publicării:
Aeronava militară cu cei șase români la bord a aterizat la Baza 90
Aeronava militară cu cei șase români la bord a aterizat la Baza 90 Foto: captură video

Şase români care au fost pe vasul de croazieră Diamond Princess, blocat de la începutul lunii în portul japonez Yokohama, din cauza epidemiei de coronavirus, au ajuns sâmbătă dimineață în țară, fiind repatriați la cerere. Cetățenii români au fost aduși cu un avion militar, în condiții speciale. În următoarele două săptămâni, ei vor fi izolați, ținuți în carantină într-un loc pe care autoritățile nu l-au dezvăluit. 

La bordul vasului de croazieră Diamond Princess au fost depistați peste 600 de pasageri infectați cu noul coronavirus apărut în China. Doi dintre ei au murit.

Românii au fost testați medical la plecarea din Tokyo, pe aeroport, iar rezultatele la coronavirus sunt negative. Ei au ajuns mai întâi la Berlin, în cursul nopții, de unde au fost preluați de o aeronavă C-27J Spartan trimisă de Ministerul Apărării. Aeronava a aterizat la Baza aeriană 90 din București, sâmbătă, în jurul orei 7:15.

„Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală și având instalată o cameră specială de izolare, a fost operată de un echipaj condus de locotenent-comandorul Romeo Gârz și a avut la bord o echipă medicală aparținând SMURD București. Transportul a fost realizat cu respectarea întocmai a măsurilor pentru protecția personalului și a tehnicii, obligatorii în astfel de situații”, transmite Ministerul Apărării Naționale.

„Toți cei șase cetățeni români care și-au exprimat dorința de a reveni în țară au fost îmbarcați la bordul aeronavei puse la dispoziție, în cadrul mecanismului european de protecție civilă, de către guvernul italian. Anterior îmbarcării aceștia au fost testați de către echipa medicală mobilă, rezultatele testărilor fiind negative pentru infecția cu COVID-19 (Coronavirus)”, au transmis reprezentanții MAE.

Pe de altă parte, cei doi cetățeni români de la bordul Diamond Princess care sunt infectați cu coronavirus au rămas în continuare spitalizați în Japonia, iar starea acestora de sănătate este bună, potrivit MAE. „Ambasada României la Tokyo este în legătură cu cei doi cetățeni români spitalizați, cât și cu ceilalți nouă cetățeni români, membri ai echipajului, care au decis să rămână pe vasul de croazieră”, a mai anunțat MAE.

În total, la bordul pachebotului s-au aflat 17 cetățeni români: doi pasageri și 15 membri ai echipajului.

Raed Arafat: Dacă apare vreun caz de coronavirus sau chiar mai multe, nu va fi nicio problemă

Cei șase românii repatriați sâmbătă vor rămâne 14 zile în carantină. „Fiecare va avea încăperea lui, cu grupul sanitar propriu cu tot. În momentul în care apare vreo problemă gen febră, simptomatologie care să atragă atenția că poate devine pozitiv pentru coronavirus, atunci se repeta analizele și este trimis la spital dacă acest lucru se confirmă. Dacă în 14 zile nu apare nimic, înainte de plecare sunt testați și pleacă acasă dacă la 14 zile nu se pozitivizează analizele”, a explicat la Digi24 secretarul de stat pentru situații de urgență, Raed Arafat.  

„Nu au nevoie de îngrijiri speciale. După aterizare vor fi duși la locul de carantină. Ei nu reprezintă în acest moment niciun risc, sunt fără simptome.  Este o locație desemnată în colaborare cu Primăria București, foarte potrivită și care nu afectează pe nimeni. Ei stau undeva unde nu au pe nimeni în jurul lor. Nu o să dăm adresa locației, pentru că așa este mai normal. Populația să fie sigură însă că ei nu pot infecta pe nimeni în acest moment”, a precizat Raed Arafat.

El a mai dat asigurări că dacă apare un caz sau chiar mai multe nu va fi nicio problemă. „Ce avem nevoie la acest moment, tot, există. Deja ne pregătim inclusiv pentru a face față dacă în Europa virusul începe să se răspândească mai agresiv”, a spus Raed Arafat.

Ministerul Sănătății promite într-un comunicat că va informa cu privire la starea de sănătate a românilor repatriați.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată azi Andrei Găluț, unicul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, la 9 ani de la tragedia din...
Digi FM
Oana Zăvoranu a pierdut casa din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Vedeta va fi obligată să...
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani