Ce să faci dacă te întâlnești cu un urs pe munte. Salvamont: Peste 90% dintre persoanele care ne-au apelat nu ştiau cum să reacţioneze

Data publicării:
urşi bruni România, ursoaică cu puiul ei
Foto: Getty Images
Din articol

Peste 90% dintre persoanele care au solicitat ajutorul salvamontiştilor nu ştiau cum să reacţioneze în cazul întâlnirii cu animalele sălbatice pe traseele montane, spune  conducerea Serviciului Salvamont Braşov. Salvamontiștii vin cu o serie de recomandări pentru turiştii care urcă pe munte, transmite News.ro.

„În ultimele zile, Dispeceratul Judeţean Salvamont Braşov a primit un număr considerabil de apeluri de la turişti aflaţi pe diverse trasee montane din judeţul Braşov. Aceste apeluri au variat de la întâlniri directe cu urşii, zgomote suspecte auzite prin pădure, până la simple solicitări de informaţii privind prezenţa urşilor în zonă. Am constatat cu îngrijorare că peste 90% dintre persoanele care ne-au apelat, prin 112 sau direct pe telefonul din dispecerat, nu ştiau cum să reacţioneze în cazul întâlnirii cu animalele sălbatice. Multe dintre ele nu aveau un spray de urs în dotare, iar în câteva cazuri, apelanţii se aflau singuri pe munte”, transmit oficialii Serviciului Salvamont Braşov.

Aceştia atrag din nou atenţia asupra necesităţii cunoaşterii modului corect de comportare în caz de întâlnire cu un urs, iar în acest context au o serie de recomandări.

Recomandări

În cazul întâlnirii cu animalele sălbatice, turiştii trebuie să îşi păstreze calmul şi să nu intre în panică, întrucât panica poate agrava situaţia şi îi poate face să ia decizii greşite. Cei care se întâlnesc cu urşii nu trebuie să fugă, pentru că urşii pot alerga mai repede decât oamenii, iar fugind omul poate declanşa instinctul de vânătoare al ursului.

„Faceţi-vă cunoscut: vorbiţi într-o voce calmă şi fermă pentru a-i semnala ursului prezenţa umană. Nu faceţi contact vizual direct: urşii pot percepe contactul vizual direct ca pe o ameninţare. Retrageţi-vă încet: faceţi paşi înapoi lent, fără să vă întoarceţi spatele ursului. Folosiţi un spray de urs: dacă aveţi un spray de urs, fiţi pregătiţi să-l folosiţi, dar doar ca ultimă soluţie. Evitaţi zonele cu hrană: nu lăsaţi alimente sau resturi în zona de camping, deoarece acestea pot atrage urşii”, mai transmit salvatorii montani.

Aceştia recomandă ca turiştii să nu plece niciodată singuri pe munte şi să sune la 112, aplicaţie care permite echipelor de intervenţie să îi localizeze rapid în caz de urgenţă.

„Este crucial să fim bine pregătiţi şi să respectăm măsurile de siguranţă pentru a preveni întâlnirile periculoase cu urşii. Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont - Salvaspeo Braşov recomandă tuturor turiştilor să se informeze temeinic înainte de a pleca pe traseele montane şi să se asigure că sunt echipaţi corespunzător. Siguranţa pe munte depinde nu doar de experienţă, ci şi de respectarea acestor recomandări esenţiale”, precizează oficialii Salvamont Braşov.

Editor : D.U.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele cinci țări europene pe care Vladimir Putin le-ar putea ataca după Ucraina. Noul avertisment lansat de...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
Eroul de război, marioneta lui Putin sau campionul la box: Cine l-ar putea înlocui pe Zelenski?
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...