Ce predicții fac climatologii pentru România următoarelor decenii: va dispărea zăpada, temperaturile vor crește cu 8 grade

Data actualizării: Data publicării:
Ilustratie care arată un ceas pe un fundal cu flăcări, care semnifica cresterea temperaturilor
Efectul dramatic al schimbărilor climatice. Imagine generică Sursă foto: Profimedia Images

Schimbările climatice se resimt major și în România, iar temperatura va crește în medie pe întreg teritoriul țării, dar creșterile nu vor fi uniforme. Cele mai pesimiste scenarii indică că temperaturile medii anuale vor crește cu aproximativ 8°C în lunile de vară până la finalul acestui secol, grosimea stratului de zăpadă se va reduce cu până la 80%, iar zilele cu precipitații se vor reduce, însă vor crește în abundență, sugerează Roxana Bojariu, președinte al consiliului științific în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, într-o analiză pentru platforma InfoClima.

Coșmarul climatic care ar putea lovi România până în 2100

„În perioada 1901-2020, la nivelul României, temperatura medie anuală a aerului a crescut cu mai mult de 1°C, o creștere comparabilă cu media globală. Totuși creșterile temperaturii nu sunt uniforme. În funcție de factorii locali, ele variază ca magnitudine, pe regiuni și în funcție de anotimp. De exemplu, începând din 1961 și până în prezent, mediile temperaturii aerului au crescut cu 2-3 grade Celsius, în cazul verii, în regiuni din sudul țării. Pentru viitorul apropiat (2021-2050), la nivelul României, rezultatele modelelor climatice analizate indică o creștere medie a temperaturii lunare în cea mai caldă lună a anului de până la aproape de 4°C în cel mai pesimist scenariu”, remarcă Roxana Bojariu, care mai este și coordonator al Grupului de cercetare privind variabilitatea și schimbarea climatică în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

De altfel, cele mai importante diferențe climatice se vor înregistra după 2050, susține Roxana Bojariu, care precizează că cel mai pesimist scenariu presupune o creștere medie a temperaturii pentru România cu aproximativ 8°C în lunile de vară, în special în luna august, spre sfârșitul secolului XXI.

Fenomene extreme se vor intensifica și vom avea mai puține zile cu ploi, însă în zilele cu ploaie precipitațiile vor fi abundente

„Numărul de zile cu precipitații abundente are o tendință crescătoare, simultan cu tendința descrescătoare a numărului de zile cu precipitații, ceea ce indică o creștere a intensității precipitațiilor. Pentru viitorul apropiat (2021-2050) vom observa o reducere medie a cantității lunare de precipitații de până la 18 % în timpul verii, în cel mai pesimist scenariu”, susține Roxana Bojariu, care atrage atenția că precipitațiile se vor reduce drastic în perioada 2061-2090, cu până la 33%, comparativ cu intervalul 1961-1990.

De asemenea, cantitățile medii sezoniere de zăpadă vor scădea puternic pe întreg teritoriul României.

„Scăderea grosimii stratului de zăpadă ar putea fi mai mare de 80%, comparativ cu perioada de referință octombrie-aprilie 1971-2001, în regiuni din vestul, centrul și sudul României. În munți, reducerea este mai mică, variind de la 60% la 80% la sfârșitul secolului XXI, în condițiile scenariului pesimist”, indică Roxana Bojariu.

Aceasta mai spune că proiecțiile viitoare arată că schimbări ale regimului mediu al temperaturilor și precipitațiilor au loc simultan cu schimbări în statistica fenomenelor extreme, precum creșterea intensității și frecvenței valurilor de căldură și creșterea intensității precipitațiilor, aceasta din urmă mai ales în zone muntoase precum Munții Apuseni, Carpații Meridionali și Nordul Carpaților Orientali, ceea ce favorizează producerea de inundații rapide, al căror impact este amplificat și de despăduririle de pe versanți.

„În marile aglomerări urbane, efectele schimbării climatice sunt amplificate de mediul artificial construit ce determină, de exemplu, formarea insulei de căldură a orașului. Datorită izolării solului de atmosferă, scurgerea la suprafață a apei este amplificată și inundațiile urbane sunt și ele amplificate în orașe. Spațiile verzi și lacurile care acționează ca rezervoare favorizează infiltrarea apei în sol și reduc din impactul inundațiilor urbane”, mai spune Roxana Bojariu.

Aceasta concluzionează că România va avea în continuare 4 anotimpuri, însă caracteristicile acestora se pot schimba.

„Schimbarea climei modifică caracteristicile anotimpurilor, dar numărul lor rămâne același, în ciuda impresiei subiective că anotimpurile de tranziție dispar”, spune Roxana Bojariu, care mai evidențiază că odată cu tendința de creștere a temperaturii aerului, statistic, primăvara se declanșează mai repede, iar vara durează mai mult, extinzându-se spre toamnă. De asemenea, ciclul hidrologic cuplat cu ciclul sezonier se va modifica și el, generând primăveri timpurii și ierni cu un strat de zăpadă redus, care vor avea un impact semnificativ asupra rezervei de apă din sol pentru culturile agricole.

Citește și: Cum afectează schimbările climatice România. Agricultor: Pălăria de floarea-soarelui este cât un ceas de mână

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...