Ce amintiri avea Regele Mihai despre amanta tatălui său
Relaţia Regelui Mihai cu tatăl său, Carol al II-lea, a fost una dificilă. Restauraţia din 1930, când Mihai a fost detronat de tatăl său, nu l-a afectat personal. Avea doar 9 ani. Dar l-a afectat profund despărţirea de mama sa, principesa Elena. Divorţul fusese pronunţat în 1928. După ce a fost proclamat Rege, Carol al II -lea i-a cerut însă Elenei să părăsească România. Din acest motiv, Mihai îşi vedea mama de numai două ori pe an, câte o lună, la Florenţa. Relaţia dintre tată şi fiu a fost complicată şi mai mult de prezenţa Elenei Lupescu, iubita regelui, şi unul dintre cele mai controversate personaje din perioada intebelică. Până la sfârşitul vieţii, Regele Mihai s-a ferit să pronunţe numele celei supranumite „Duduia”.
Copilului Mihai nu i s-a dat nicio explicaţie pentru absenţa mamei. Din vara lui 1930 până la plecarea mamei în 1932, Mihai a petrecut din ce în ce mai puţin timp cu principesa Elena. Din ordinul regelui Carol al II -lea, era luat zilnic de acasă, o clădire pe bulevardul Kiseleff, şi dus la Palatul Regal de pe Calea Victoriei. În cele din urmă, umilită de interdicţiile de toate felurile impuse de rege, Elena a fost nevoită să părăsească România.
Dar destul de repede, regele Carol al II-lea i-a prezentat-o lui Mihai pe Elena Lupescu şi i-a recomandat fiului să i se adreseze iubitei sale cu apelativul de „mamă”.
La 13 ani, Mihai credea că „Duduia” este cauza tuturor relelor. De-a lungul timpului, a constatat că cea mai potrivită caracterizare este aceea de „persoană vulgară”.
„La Florenţa, veneam înapoi la cineva cu care, ştiu eu, cu care am trăit de la început. Şi asta nu sunt lucruri care se şterg. Indiferent ce mi se spunea şi încerca să se explice cu prostiile astea, cum s-a făcut înainte, asta nu se prindea deloc cu mine, eu stăteam tăcut, nu prea puteam să fac mare lucru, să spun mare lucru.
În momentul în care am întâlnit-o pe Lupeasca, cum îi ziceam, nu aveam un sentiment precis decât că ştiam cine era, ce reprezenta ea şi asta mă punea în defensivă. Încet-încet, după aceea, văzând fel de fel de lucruri am putut s-o caracterizez, nu prea frumos, dar am spus că este o persoană cât se poate de vulgară”, mărturisea Regele Mihai într-un interviu realizat de Stelian Tănase în 2007.
„Ce simţeam eu cu ea, pe lângă cum am caracterizat-o eu, asta a venit şi din mai multe ocazii pe care le-am avut, întâmplări cu ea, cu tatăl meu şi cu alte persoane care erau acolo. Ea dădea drumul câteodată la nişte sentimente şi începea să vorbească foarte vulgar în faţa celorlaţi, să-l certe pe tatăl meu pentru nu ştiu ce chestii. Mi-a făcut o figură pe care am găsit-o amuzantă pentru mine. El a căpătat cadou, nu mai ştiu de la cine, un Rolls Royce din 1936 şi mi-a spus că nu-mi dă voie să conduc maşina pentru că era prea mare. Care deja mi se părea curios. Şi atunci, într-o duminică, l-a luat pe primul ministru, era Tătărescu atunci, şi cu ea în spate, eu eram în faţă şi am plecat la Scroviştea. El conducea. Nu ştiu ce s-a întâmplat pe drum exact, a trecut o căruţă şi a enervat-o pe ea şi a început să ţipe la el şi l-a obligat să oprească, să se dea jos din maşină şi să mă lase pe mine s-o conduc. De unde înainte îmi spunea că nu am voie să o conduc. În faţa primului ministru”, a povestit Regele Mihai.
Carol al II-lea, mai întâi dictator în familie
În acelaşi timp, gesturile umilitoare ale lui Carol al II-lea la adresa principesei-mamă au continuat. Cele două luni pe an la Florenţa petrecute de Mihai în compania mamei se desfăşurau în prezenţa a doi aghiotanţi trimişi de la Bucureşti să supravegheze totul. Inclusiv corespondenţa către şi din Florenţa era interceptată:
„De aici, de la Bucureşti. Asta puteam. Eu îmi închipui că el controla şi scrisorile care le trimiteam ei, aşa că mă simţeam eu ceva că poate nu pot să spun chiar tot ce simţeam eu în scrisori, că le vede altcineva. Şi tocmai ăsta era un lucru care mi s-a insuflat de către mama mea, că o scrisoare, o carte, ceva special, lucruri aşa de intime şi aşa de private că este aproape ca un furt ca cineva să pună ochii pe lucruri de felul ăsta. Şi eu simţeam că era ceva acolo, la spate, fără să pot să ştiu precis. Am simţit eu altă dată, cu altă ocazie. Asta a fost mult mai târziu. Când m-am întors de la Florenţa, mama mea mi-a dat o scrisoare către regina Maria, ca să i-o dau. Şi i-am spus tatălui meu când am luat maşina că aş vrea să merg la Bran să o văd pe regina Maria şi atunci m-a întrebat de ce. M-a luat gura pe dinainte, să spun aşa, şi i-am spus că am o scrisoare pe care trebuie să i-o dau şi atunci mi-a cerut să i-o dau. N-am avut încotro. Mi-a luat-o, mi-a dat-o înapoi a doua zi, am văzut că a fost deschisă şi lipită la loc. Atunci mi-am dat seama numai bine ce se întâmplă”, declara Regele Mihai.
La un moment dat, obsesia lui Carol al II-lea de a controla totul, i-a pus viaţa lui Mihai în pericol. De Crăciun- Anul Nou 1936-37, medicul de la Florenţa a constatat că Mihai avea o criză de apendicită şi că trebuie operat imediat. La telefon, regele de la Bucureşti a spus "NU".
„Asta nu e răceală, nu e altceva, e apendicită acută. Cum erau lucrurile, cum e şi acum, nu puteau să fie operaţiile de felul ăsta de urgenţă fără acordul părinţilor. Mama mea, în disperare, i-a chemat pe ăştia doi care erau cu mine şi le-a spus exact ce se întâmplă. Şi ăştia până la urmă şi-au dat seama, erau disperaţi, ţipau şi plângeau la telefon, asta am aflat-o după. I-a chemat doctorul din nou ca să explice despre ce este vorba şi i-a spus că asta nu se poate să meargă aşa şi el până la urmă, în fine, a înghiţit-o şi a zis bine”, rememora Regele Mihai.
Nu numai înclinaţia spre control a regelui Carol al II-lea le făcea viaţa grea celor din familie. Întâlnirile reginei Maria, bunica regelui Mihai, erau aprobate de rege. La fel şi puţinele evenimente publice la care aceasta îşi făcea apariţia. Carol al II -lea, iubitor de fast şi autoritar, voia să fie singur în admiraţia celorlalţi. Regele Mihai foloseşte cuvântul gelozie. Era gelos pe succesul celorlalţi.
„El m-a împins să merg la vânătoare, să îmi placă să trag cu puştile. Făcea şi militar, şi vânătoare. Şi când am început să trag cel puţin la fel de bine ca şi el, a început să nu îi mai placă. Atunci când mergeam la vânători mici, mă trimitea la un colţ undeva, să fiu mai departe de el, ca el să împuşte ceva mai mult decât mine. S-a întâmplat odată, trăgând după potârnichii, pe lângă Arad, în sus. Am avut o zi specială. Şi am împuşcat mai multe potârnichi decât el. Săracul om care îmi încărca mie puşca a fost ţinut toată noaptea de către comandantul batalionului de gardă, de unde veneau soldaţii aceştia, să admită că el a minţit când a spus că am împuşcat atât cât am împuşcat. Şi nu a reuşit pentru că omul acela nu a minţit. Asta am aflat-o pe de lături. Săracul om a fost nedormit toată noaptea pe chestia asta”, a povestit Regele Mihai.
La sfârşitul anilor '30, situaţia politică a devenit extrem de complicată. În ciuda tuturor defectelor, filo-britanic şi pro-occidental, Carol al II -lea a reuşit o vreme să ţină piept dominaţiei germane în estul Europei. Dar pactul Ribbentrop-Molotov din iunie 1940 şi apoi Dictatul de la Viena din august acelaşi an au provocat căderea regimului carlist. Antipatizat pentru excese şi corupţie, Carol al II-lea nu s-a putut menţine în fruntea ţării după pierderea Basarabiei şi a Transilvaniei de Nord. La presiunea mareşalului Antonescu, a renunţat la tron în favoarea fiului la 6 septembrie 1940. Mihai devenea Rege pentru a doua oară.
Citiți și:
Regele Mihai, o viață de singurătate
VIDEO. Imagini spectaculoase - cum s-au despărțit românii de regele Mihai în 1992
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
