CCR a declarat neconstituțională legea privind mandatul nelimitat al rectorilor

Data actualizării: Data publicării:
Student
CCR a declarat neconstituțională legea privind mandatul nelimitat al rectorilor. Foto: Getty Images

Curtea Constituțională (CCR) a declarat neconstituțională legea privind mandatul nelimitat al rectorilor, după ce președintele Klaus Iohannis a atacat prevederea introdusă de PSD în legea educației, transmite Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale a României o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii conform căreia șefii universităților și-ar putea păstra mandatul pentru totdeauna. Amendamentul a fost depus în luna octombrie a anului trecut de deputatul PSD Tit-Liviu Brăiloiu, la un proiect de lege cu modificări în domeniul învățământului militar. Acesta prevedea pentru toate universitățile că "durata mandatului de rector este de 4 ani. Mandatul poate fi reînnoit”.

Dacă președintele Klaus Iohannis ar fi promulgat această modificarea la Legea Educației, atunci rectorii nici măcar nu ar mai fi trebuit să se suspende din funcție pentru a putea obține un nou mandat.

„Prin modul în care a fost adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate", se arată în sesizarea făcută de Klaus Iohannis la CCR, solicitându-se constatarea neconstituţionalităţii actului normativ, în ansamblu.

Preşedintele menţionează că OUG 79/2020, aprobată prin legea criticată, modifică şi completează Legea 1/2011 cu privire la elaborarea şi aprobarea planurilor-cadru de învăţământ pentru învăţământul liceal militar şi reglementează admiterea prin repartiţie a absolvenţilor acestui tip de învăţământ în instituţiile de învăţământ superior militar, având în vedere contextul generat de actuala pandemie de COVID-19.

De asemenea, actul normativ elimină dispoziţia potrivit căreia mandatele rectorilor erau limitate la două mandate succesive, acestea putând fi astfel reînnoite fără nicio limită;

Potrivit şefului statului, în calitate de primă Cameră competentă, Camera Deputaţilor a adoptat acest proiect de lege operând asupra ordonanţei menţionate două modificări, necesare pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, precum şi două completări, care vizau prevederi referitoare la includerea competenţelor digitale pentru organizarea procesului de învăţământ în modul online, respectiv la formarea continuă a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control, care trebuie să asigure şi competenţe digitale pentru organizarea procesului de învăţământ în modul online.

Senatul a adoptat legea cu un număr de şase amendamente, aminteşte Iohannis, adăugând că s-a operat şi o modificare asupra Legii 1/2011, cu un obiect de reglementare complet diferit de cel avut în vedere de iniţiatori şi de cel adoptat de prima Cameră.

„Practic, în Camera decizională s-a adoptat în plus o altă reglementare, fără vreo legătură cu cele adoptate de prima Cameră sau cu conţinutul OUG 79/2020. Astfel, la Senat a fost modificat alin. (7) al art. 213 din Legea 1/2001, în sensul eliminării dispoziţiei prin care mandatele rectorilor erau limitate la două mandate succesive, acestea putând fi astfel reînnoite fără vreo limitare”, explică şeful statului, punctând, în acest context, că legea a fost semnificativ modificată faţă de forma iniţiatorului şi a primei Camere sesizate.

De asemenea, el apreciază că astfel a fost încălcat principiului bicameralismului.

„Considerăm că, în fapt, noua modificare legislativă este una substanţială, cu consecinţe semnificative, ce reprezintă o schimbare radicală de filozofie legislativă, cu efecte asupra viziunii manageriale a conducerii instituţiilor universitare”, se arată în sesizarea la CCR.

Mai exact, arată şeful statului, Legea educaţiei naţionale 1/2011 stabileşte cu precădere, în sarcina rectorului, organizarea concursului public pentru funcţiile de decan şi selectarea acestora, precum şi numirea prorectorilor şi menţinerea în funcţie a directorului general administrativ pe baza acordului scris al acestuia de susţinere executivă a planului managerial al noului rector. Prin urmare, orice schimbare legislativă ce ţine de conducerea universităţilor reprezintă o intervenţie cu impact semnificativ asupra democraţiei interne a instituţiilor de învăţământ superior.

Preşedintele Iohannis susţine că forma finală a legii, prin eliminarea limitării numărului de mandate care pot fi obţinute de rectori, se îndepărtează în mod radical şi fără nicio justificare obiectivă de la scopul şi filosofia iniţiale ale legii, care vizau exclusiv măsuri cu privire la învăţământ superior militar şi la măsuri necesare în contextul pandemiei actuale.

Şeful statului consideră că o creştere a calităţii managementului instituţiilor de învăţământ superior se poate realiza doar dacă mecanismele care ghidează procesul de decizie al funcţiilor de conducere din mediul universitar sunt precis stabilite, asigură reprezentativitate, dialog şi dezbatere publică.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...