Caz șocant în Timișoara. Un bărbat a fost reținut după ce ar fi agresat sexual pe stradă mai multe femei
Data actualizării: Data publicării:
Un bărbat care a agresat mai multe femei pe străzile din Timișoara a fost reținut de polițiști. Individul a fost prins în momentul în care una dintre victime a sunat la 112 și a cerut ajutor.
La data de 2 septembrie, polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că ar fi fost agresată sexual de un bărbat care mergea pe bicicletă. Autoritățile au făcut cercetări și au descoperit la scurt timp că numărul victimelor era mai mare.
„La câteva zile distanță, polițiștii locali din Timișoara au depistat un bărbat de 29 de ani care era bănuit de comiterea faptei. Au început audierile în acest caz, iar în urma probatoriului polițiștilor, aceștia au constatat că bărbatul de 29 de ani, în perioada aprilie-august 2024 ar mai fi săvârșit alte 4 fapte de acest gen, pe raza municipiului Timișoara.”, relatează jurnalistul Digi24, Mihai Vălușescu.
Bărbatul în vârstă de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.