Categoriile de bugetari care vor avea salariul majorat cu 50%. Măsura a fost aprobată de guvern

Data publicării:
Funcționari publici lucreaza la computer in birou
Funcționari publici. Foto: Digi24

Guvernul a aprobat luni, prin hotărâre, o majorare salarială pentru personalul care gestionează fondurile europene din programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 - 2027, cât şi PNRR.

Actul normativ adoptat de Guvern corelează prevederile legale care reglementează cadrul instituţional şi financiar general aplicabil fondurilor europene prin introducerea noilor programe operaţionale 2021 - 2027; completarea structurilor, autorităţilor şi instituţiilor publice în care este încadrat personalul care îndeplineşte atribuţii privind gestionarea asistenţei financiare nerambursabile europene, prevăzute de regulamentele europene şi memorandumurile de finanţare aplicabile sau aferente elaborării, gestionării, negocierii şi implementării PNRR; modificarea majorării salariale de la 35% la 50% până la prima evaluare a activităţii/performanţelor profesionale individuale”, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Majorarea se acordă numai pe perioada cât persoana îşi desfăşoară activitatea în condiţiile OUG nr. 152/2022 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Această măsură este necesară pentru stimularea personalului care gestionează programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 - 2027, cât şi PNRR, în vederea realizării investiţiilor cuprinse în PNRR şi pentru a asigura un aparat de lucru suficient de adecvat care să asigure îndeplinirea celor 507 jaloane până la data de 31 august 2026, se arată în comunicat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei