Cătălin Ștefănescu, campion național și balcanic la culturism, a fost găsit înecat în timp ce se afla la pescuit

Data actualizării: Data publicării:
354589470_1059886248322872_5699824170575884593_n
Sursa foto: George Cătălin Ștefănescu / Facebook

Cătălin Ștefănescu, campion național și balcanic la culturism, în vârstă de 29 de ani, a fost găsit înecat într-un lac din localitatea Lazuri din județul Dâmbovița, informează Târgoviștenews.ro

Potrivit presei locale, Cătălin Ștefănescu a mers la pescuit cu un prieten. La un moment dat, acesta a plecat puțin, iar când s-a întors l-a găsit pe Cătălin înecat.

„Polițiștii au fost sesizați de administratorul unui lac cu privire la faptul că o persoană este decedată. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 30 de ani, în timp ce s-ar fi aflat la pescuit pe un lac din Lazuri, ar fi fost găsit înecat. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului”, a precizat IPJ Dâmbovița, potrivit Târgoviștenews.ro.

Trupul său a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița.

Cătălin Ștefănescu era un cunoscut antrenor de fitness și din Târgoviște. Avea în palmares un titlu de campion național și un titlu de campion balcanic și a făcut parte din lotul național pentru Campionatul Balcanic din 2020.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri