Casa Regală, negocieri pentru Palatul Elisabeta

Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Casa Regală negociază cu RA-APPS prelungirea termenului până la care Familia Regală poate rămâne la Palatul Elisabeta. Familia regală aşteaptă adoptarea proiectului de lege prin care Palatul Elisabeta s-ar transforma într-un institut care să slujească istoria regalităţii, dar şi acţiunile umanitare şi educative.

Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale: Având în vedere aspectele procedurale din Senat și din Cameră, legea nu va fi aprobată până pe 5 februarie. Putem să spunem că, în ultimele zile, am găsit foarte multă bunăvoință din partea Guvernului de a găsi o soluție intermediară în care familia regală va putea rămâne aici după această dată, în așteptarea aprobării acestei legi. Se va prelungi termenul. Nu știu în ce condiții. Este foarte posibil ca condițiile să fie diferite.

Reporter: Familia regală va plăti chirie ca să stea la palatul Elisabeta?

-Este posibil. Dar nu pot să vă spun concret despre ce e vorba pentru că discuțiile sunt încă în curs.

-Deci discutati cu RAPPS?

-Corect.

-Avem două ipoteze posibile ca Majestatea Sa Custodele Coroanei Margareta să fie nevoită să părăsească Palatul Elisabeta. Cea de-a doua, familia regală plătește chirie statului român care nu are drept de proprietate asupra palatului altceva decât decretul semnat de Petru Groza.

-Prima variantă, ar fi cutremurător să se întâmple așa ceva. Ar avea o implicație simbolică oribilă. Nu numai că ar fi obligați să părăsească o proprietate care aparținea familiei regale, dar ăsta este și locul din care a fost alungat regele. Cred că sunt foarte puțini oameni politici care doresc ca acest lucru să se întâmple. Își dau seama de prejudiciul pe care îl aduce imaginii României și de simbolismul ăsta teribil. Regele Mihai și familia regală au dat dovada de generozitate și au dat foarte mult chiar și din punct de veder financiar. Imaginea asta că au primit Palatul Elisabeta și că este un mare cadou din partea Guvernului este eronată. În primul rând, că era o proprietate privată a familiei regale. Statul are o obligație morală. Și în același timp au făcut multe concesii chiar pe plan material.

-Ați fost și negociatorul Casei Regale în procesul legat de Peleș. Ce chirie încasează Casa Regală pentru muzeele Peleș și Pelișor?

-E o chirie foarte mică, aproape ridicolă în comparație cu valoarea de piață. Nu vreau să vă induc în eroare, dar cred că se vorbește de o sumă de sub 12.000 de euro pe lună.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri