Când se trece la ora de iarnă 2024 și cum se adaptează organismul la schimbarea orei. Ce spune medicul specialist

Data actualizării: Data publicării:
Când se trece la ora de iarnă 2024 și cum se adaptează organismul la schimbarea orei. Foto Shutterstock
Când se trece la ora de iarnă 2024 și cum se adaptează organismul la schimbarea orei. Foto Shutterstock

În noaptea de 26 spre 27 octombrie, în ultima duminică din lună, se trece la ora de iarnă 2024. Ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 4:00 devine ora 3:00.

În ultima duminică din luna octombrie, românii vor dormi mai mult cu o oră, deoarece se face trecerea la ora de iarnă 2024

Ora de iarnă 2024 se face în luna octombrie

În fiecare toamnă se face trecerea la ora de iarnă pentru anul în curs, motiv pentru care noaptea se prelungește cu o oră. În 2024, în România se trece la ora de iarnă pe data de 27 octombrie.

Potrivit Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est.

Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, ora Europei Centrale este ora fusului 1 şi ora Europei Orientale este ora fusului 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”.

Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă, pentru a beneficia mai bine de lumina naturală.

Cum se adaptează organismul la schimbarea orei

“Trecerea la ora de iarnă nu crește riscul de apariție al unor probleme de sanatate, dar pot fi cazuri în care anumite persoane pot tolera cu dificultate această schimbare a orarului de somn. Astfel, schimbarea orei poate produce somnolență, probleme de concentrare sau de memorare, senzatie de oboseală pe timpul zilei, iar aceste tulburări pot afecta activitatea zilnică, pot sa scadă randamentul la locul de munca si chiar pot provoca accidente rutiere.

Perioada de adaptare la ora de iarnă variază foarte mult de la o persoana la alta și poate fi de la o zi, până la 1 săptămâna ”, a declarat pentru Digi24 Răzvan Lungu, medic specialist Pneumolog, atestat în Somnologie.

Trecerea la ora de iarnă se facă încă din timpul Primului Război Mondial

România a instaurat acest sistem, al schimbării orei, în 1917, în timpul Primului Război Mondial. După război s-a renunțat la folosirea orei de vară și a fost reintrodusă schimbarea din 1932 până în anul 1939.

Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie, ora de vară, respectiv în prima duminică a lunii octombrie, trecerea la ora de iarnă.

Între 1 aprilie 1940 și 2 noiembrie 1942, ora de vară a fost în vigoare permanent pentru România, iar din anul 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

Din 1979, s-a revenit la acest procedeu în țara noastră. Convenţia a fost semnată prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.

Așadar, adaptarea la ora de iarnă este naturală, însă este nevoie ca fiecare persoană să adopte un stil de viață echilibrat, cu un program de odihnă corespunzător, de preferat un program de somn, adormire și trezire, la ore asemănătoare în fiecare zi.

Pentru o acomodare mai ușoară a organismului și pentru a nu resimți decalajul orar, se poate face o schimbare treptată a programului de somn din timpul săptămânii, înainte de schimbarea orei din luna octombrie, cu 10-15 minute mai devreme în fiecare zi.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
PSD se retrage oficial de la guvernare! Mesajul lui Marcel Ciolacu: ”Să fie clar, am...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
SURSE Pensia pe ianuarie poate întârzia și 10 zile. Casele de Pensii NU au calendarul plăților
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jennifer Lopez face furori în cea mai scurtă salopetă, în turneul de promovare pentru „Unstoppable”...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...