BOR respinge criticile legate de canonizarea unor preoți cu vederi legionare: „Chiar și sfinții au avut unele căderi”

Data publicării:
Icoanele noilor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română. Foto: basilica.ro
Icoanele noilor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română. Foto: basilica.ro

Patriarhia Română răspunde acuzațiilor Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” conform căruia unii clerici canonizaţi recent au avut legătură cu mişcarea legionară, că „Biserica Ortodoxă Română are dreptul de a analiza şi a se pronunţa, potrivit propriilor criterii religioase”, potrivit News.ro.

„În cadrul procesului de canonizare, Biserica Ortodoxă Română desfăşoară o activitate de cercetare minuţioasă a vieţii persoanelor propuse prin raportare la modul în care acestea şi-au schimbat viaţa”, arată un comunicat al BOR.

Procesul de canonizare constă exclusiv în recunoaşterea sfinţeniei pe baza dovezilor consistente şi mărturiilor credibile. Astfel, în cazul trecerii fiecărei persoane în rândul sfinţilor (canonizare) s-a ţinut cont de mai multe „criterii canonice, istorice şi pastoral-misionare”.

„Unii sfinţi care sunt cinstiţi în Biserica Ortodoxă au avut, în anumite momente ale vieţii, atitudini şi gesturi greu de înţeles sau contrare chiar învăţăturii creştine, însă Biserica ia în considerare schimbarea vieţii păcătosului şi, mai ales, modul în care şi-au încheiat viaţa, fără însă ca, prin această atitudine, să fie încurajate (sanctificate) anumite derapaje pe care respectivele persoane le-au avut în timpul vieţii.

Aşa cum observăm din exemplele Sfântului Apostol Pavel, al Sfintei Maria Egipteanca sau chiar din cel al Sfântului Proroc şi Împărat David, chiar şi sfinţii au avut unele căderi, de aceea trebuie să privim în special la cum şi-au încheiat viaţa – adică la o înaltă măsură a desăvârşirii –, nu doar la greşelile sau păcatele săvârşite pe parcursul existenţei lor pământeşti. De altfel, aceasta este şi mărturia Sfintei Scripturi: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa””, potrivit comunicatului.

Biserica Ortodoxă Română se delimitează public de orice afiliere ideologică sau politică partinică, invitând totodată la dialog orice persoană interesată de studierea vieţilor persoanelor canonizate, se arată în comunicat.

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a condamnat miercuri, într-un comunicat, decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 12 iulie 2024 de a include pentru aprobarea canonizării a unor clerici care au exprimat opinii antisemite sau au promovat curentul toxic legionar, în anii '30 şi '40.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări, printre care cele ale lui Dumitru Stăniloae, Arsenie Boca, Ilie Cleopa. Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu şi la Bucureşti, va fi canonizat cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae şi va fi sărbătorit în 4 octombrie, Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, va fi sărbătorit în ziua de 28 noiembrie; iar părintele arhimandrit Cleopa Ilie, stareţul Mănăstirii Sihăstria, va avea titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, fij d sărbătorit în ziua de 2 decembrie.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Alex Velea, despre primul lui mariaj, destrămat după doi ani: "M-am căsătorit și am dat-o în bară". De 12 ani...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Morții din lagărul Salcia, dezgropați cu „bănuțul văduvei“: „Am ajutat-o pe preoteasă să-l scoată și să-i...
Newsweek
MICA RECALCULARE Pensiile nu cresc în aprilie cum zice Daniel Baciu. 500.000 adeverințe, blocate
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...