Exclusiv Bogdan Aurescu: „Preocuparea Rusiei pentru Dunăre a rămas, dar românii nu trebuie să se teamă. Suntem protejați”

Data actualizării: Data publicării:
Bogdan Aurescu
Bogdan Aurescu. Foto: Cptură Digi24

Fostul ministru de Externe Bogdan Aurescu, în prezent judecător al Curții Internaţionale de Justiţie a ONU, a declarat, vineri seara, în emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, că Rusia nu și-a abandonat planul de a ajunge la gurile Dunării. Cu toate acestea, diplomatul a precizat că românii nu au de ce să se teamă, pentru că țara noastră este „în cea mai bună situație de siguranță” datorită NATO.

„Preocuparea Rusiei pentru Dunăre se poate vedea din faptul că, după cum bine știm, rușii bombardează porturile ucrainene de pe Dunăre, care sunt importante pentru tranzitul de cereale dinspre Ucraine spre destinații terțe, în zone unde aceste cereale sunt așteptate pentru a evita o criză alimentară mondială. Contribuția României, din acest punct de vedere, este una consistentă. Peste 60% din cerealele ucrainene au trecut prin România.

Preocuparea Rusiei pentru caracterul strategic al Dunării rămâne în continuare. De la începutul războiului, Rusia a încercat să creeze acea Novorosie care presupunea, inclusiv, ocuparea unor regiuni ale litoralului ucrainean care să ajungă până la Dunăre. Dar una este ceea ce Rusia dorește, alta ce Rusia poate”, a afirmat Aurescu.

Întrebat dacă România este sub amenințarea intențiilor imperialiste ale Rusiei, Bogdan Aurescu a răspuns: „Noi suntem, și o spun cu cea mai mare certitudine, în cea mai bună situație de siguranță, pentru că suntem protejați de NATO. Românii nu trebuie să se teamă de faptul că Rusia are aceste preocupări. NATO ne asigură această protecție pe care toate statele aliate o au. Avem deja sisteme aliate amplasate pe teritoriul țării și care protejează România de aceste amenințări. Nu cred că cineva trebuie să aibă un sentiment de teamă, nu este vorba despre așa ceva”.

În ceea ce privește amenințările Federației Ruse la adresa Republicii Moldova, Aurescu a afirmat că o „Moldova mai puternică și mai sigură înseamnă mai multă securitate pentru România și pentru români”.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri