Bogdan Aurescu a anunțat lansarea, la Odesa, a Trilateralei România - Republica Moldova - Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
miniștrii de Externe ai Ucrainei, Dmitri Kuleba, Nicu Popescu și Bogdan Aurescu
De la stânga la dreapta, în primul rând: ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu și ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu. Foto: Twitter/Bogdan Aurescu

Ministrul Bogdan Aurescu a anunţat joi lansarea, la Odesa, a Trilateralei România - Republica Moldova - Ucraina, la nivel de miniştri de Externe. Conform lui Aurescu, „acest moment istoric al consolidării parteneriatului” celor trei ţări a fost dedicat securităţii energetice.

„În contextul în care Ucraina şi Republica Moldova sunt profund afectate de impactul războiului, am reiterat azi, în Odesa, disponibilitatea României de a-şi susţine vecinii şi de a aborda problemele care privesc domeniul energetic. Am avut alături miniştrii Energiei şi am discutat despre o colaborare trilaterală în domeniul energetic”, a scris şeful diplomaţiei române pe contul său de Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Aurescu a adăugat că acest format trilateral trebuie să aducă soluţii pentru Republica Moldova şi Ucraina, informează Agerpres.

„România continuă să fie solidară cu Guvernul şi poporul din Ucraina, primindu-i pe cei mai vulnerabili în ţară, crescând tranzitul de cereale şi făcând eforturi legate de tragerea la răspundere a Rusiei”, a transmis ministrul Aurescu, referitor la întâlnirea avută la Odesa cu ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba și ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri