Blue Air anunță că reia zborurile, dar nu spune și când. Peste 54.000 de oameni au fost afectați de anularea curselor

Data publicării:
INSTANT_BLUE_AIR_062_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Haos pe Aeroportul Otopeni după ce Blue Air a anulat toatezborurile din România. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Blue Air a anunțat miercuri că va relua zborurile, după ce Administrația Fondului pentru Mediu a decis ridicarea popririi puse pe conturile companiei și eșalonarea datoriei pe 12 luni. Deocamdată nu a fost anunțată și o dată de la care se reiau zborurile. „În decursul zilei de mâine vom reveni cu un comunicat oficial în care vom anunța exact ce zboruri vom relua”, a transmis compania aeriană. Potrivit Blue Air, peste 54.000 de pasageri au fost afectaţi de anularea a 401 curse programate în perioada 6-11 septembrie.

„S-a oprit o companie aeriană şi s-a oprit de tot, iar credibilitatea Blue Air a fost puternic zdruncinată. În aceste momente facem o evaluare atentă ca să înţelegem care ne este capacitatea de operare. În decursul zilei de mâine vom reveni cu un comunicat oficial în care vom anunţa exact ce zboruri vom relua, fie cu sprijinul TAROM sau a altor operatori încercăm să aducem acasă pasagerii blocaţi în aeroporturile străine”, au anunţat reprezentanţii companiei.

Aceştia mai spun că datoriile companiei se ridică la 230 milioane euro, ceea ce înseamnă 50% din totalul veniturilor realizate într-un an normal de operare.

În perioada 6 – 11 septembrie 2022 au fost planificate și anulate 401 zboruri si 54.161 pasageri au fost afectați de anulări, spun reprezentanții Blue Air.

Compania se apară prin faptul că pasagerilor afectaţi de anularea zborurilor le-au fost oferite opţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare, anume rambursarea biletelor de călătorie, rerutarea pe următorul zbor disponibil publicat pe website sau rambursarea în portofelul electronic utilizabil la viitoare achiziţii de bilete, însă în această situaţie nu a fost vorba doar de un singur zbor anulat, ci de toate zborurile programate până pe 12 septembrie.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri