Bibliotecarii cer salarii mai mari. Protest în fața Ministerului Culturii: „România educată trece prin biblioteci”

Data actualizării: Data publicării:
bibliotecari
Angajaţii Bibliotecii Naţionale a României şi ai Bibliotecii Academiei Române, alături de cei de la Biblioteca Metropolitană, sunt nemulţumiţi că salariile lor sunt mici. Sursa foto: facebook.com/BloculNationalSindical

„Şi bibliotecile sunt cultură!”, „România educată trece prin biblioteci!”, „Nu omorâţi cultura!” sunt câteva din mesajele afişate de angajaţii bibliotecilor care au demonstrat, marţi, în faţa Ministerului Culturii. Raluca Turcan a discutat cu cei prezenţi la protest, transmit cele trei sindicate care au organizat mitingul, informează News.ro.

Protestul a fost organizat în faţa Ministerului Culturii de Sindicatul Bibliotecii Naţionale a României (SBNR), Sindicatul Bibliotecii Academiei Române (SLIBAR) şi Sindicatul Liber al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti (SLBMB), afiliate la BNS.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Angajaţii Bibliotecii Naţionale a României şi ai Bibliotecii Academiei Române, alături de cei de la Biblioteca Metropolitană, sunt nemulţumiţi că salariile lor sunt mici.

„Solicităm Guvernului României şi Ministerului Culturii să iniţieze şi să dispună măsurile legislative necesare şi juste pentru eliminarea discriminării create, precizând că impactul financiar este mic şi se raportează la un număr de aproximativ 400 de angajaţi, cumulat, din cele două biblioteci naţionale”, afirmă sindicaliştii.

„Scopul protestului este de a atrage atenţia autorităţilor asupra nemulţumirii lucrătorilor din cele două biblioteci cu statut de bibliotecă naţională, faţă de politicile salariale discriminatorii comparativ cu bibliotecile centrale universitare, care prin majorările salariale instituite de Guvern (prin OUG nr. 57/2023) şi acordate doar bibliotecilor din sistemul de învăţământ, au creat o mare inechitate şi nedreptate”, au transmis sindicaliştii.

Conform acestora, Biblioteca Naţională a României, instituţie unică la nivel naţional şi unica bibliotecă din subordinea Ministerului Culturii, gestionează şi valorifică cel mai mare volum de publicaţii din România, prin Legea Depozitului Legal. Instituţie patrimonială complexă şi reper cultural fundamental, Biblioteca Naţională a României reprezintă singura sursă documentară pentru cunoaşterea culturii naţionale, fiind un promotor al culturii, oferind un loc de întâlnire şi o arenă pentru discursul public, prin organizarea unor evenimente de anvergură, menite să diversifice oferta cultural-artistică, educaţională, ştiinţifică şi profesională locală şi naţională, punte între societatea românească şi cultura scrisă, contribuind creativ la îmbogăţirea sa spirituală şi la „România educată”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri