Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS) este cel mai mare show aviatic din România. Se va desfășura anul acesta pe 30 și 31 august 2024, la Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu.
BIAS reprezintă un spectacol aerian impresionant unde pot fi admirate evoluțiile deosebite ale piloților, care vor realiza o serie de demonstrații artistice.
BIAS 2024, a XIV-a ediție în România
Evenimentul aeronautic care se va desfășura în acest an în perioada 30-31 august se află la cea de-a XIV-a ediție în România. Sunt zile speciale în care românii și turiștii străini pot observa în aproape 12 ore de spectacol aviatic un număr de 100 de avioane civile și militare, împreună cu peste 150 de piloți și parașutiști.
De asememena, pe cer vor flutura și drapelele celor 12 țări care vor fi reprezentate prin evoluții militare, civile și prin avioane în expoziția de aviație. (Țările care vor participa la show-ul aviatic din București: Germania, Franța, Grecia, SUA, Polonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Cehia, Slovenia, Croația și Bulgaria).
România va fi reprezentată de Forțele Aeriene Române și de legendele zborului autohton: Hawks of România, Iacării Acrobați, White Wings, Blue Wings.
White Wings, formația de 2 planoare, va face un număr de balet aerian în cadrul BIAS 2024;
“BIAS 2024 se desfăşoară sub patronajul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Economiei, reunind peste 100 de aeronave civile şi militare în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi peste 150 de piloţi şi paraşutişti. BIAS este un spectacol de forţă aeriană, în care aşii aviaţiei civile şi militare din 13 state vor încânta spectatorii cu acrobaţii aeriene uluitoare şi demonstraţii de elită, dar şi cu aeronave expuse la sol”, potrivit comunicatului CNAB transmis de Agerpress.
Forțele Aeriene Române la BIAS 2024
Spectatorii pot observa la evenimentul aviatic al anului și o participare de excepție a Forțelor Aeriene Române, datorită evoluțiilor ce vor fi prezentate în premieră absolută pentru România.
Piloții militari vor realiza demonstrații artistice de forță supersonică la manșa aeronavelor: F-16 Fighting Falcon, IAR-99 Șoim, IAR-99 STANDARD, dar și aeronave de transport precum: C-27J Spartan, C-130 Hercules, aeronave de școală IAK-52 și elicoptere IAR-330 și IAR-316 B.
De asemenea, în acest an al ediției BIAS, spectatorii se pot bucura și de mai multe exerciții de poiliție aeriană și de sprijin pentru desant aerian. (Desant aerian sau aerodensant = o tactică a armelor întrunite în care trupele din dispozitivul de luptă sunt transportate pentru a îndeplini misiuni de luptă pe calea aerului și sunt debarcate prin aterizare sau parașutare, de obicei, în raioane situate în spatele inamicului).
Potrivit CNAB, și în acest an, la BIAS 2024, Tarom va evolua cu o aeronavă comercială.
În cadrul evenimentului BIAS 2024, se vor mai desfășura și alte evenimente precum:
Elicoptere Blackhawk și Sea Stallion din partea Forțelor Aeriene ale SUA;
F-2000 A Eurofighter Typhoon și Sikorsky CH-53 Sea Stallion din partea Forțelor Aeriene ale Germaniei.
Va fi prezent pilotul lituanian Jurgis Kairys, multiplu campion Mondial la acrobație aeriană, care va evolua cu Suhoi Su-31.
Forțele Aeriene ale Franței evoluează în cadrul evenimentului BIAS 2024 cu „Rafale Solo Display”, și vor oferi un spectacol aviatic cu ajutorul aeronavei supersonice de luptă Dessault Rafale.
Forțele Aeriene ale Poloniei participă cu două aeronave supersonice Mig-15.
Forțele Aeriene ale Greciei participă la BIAS 2024 cu Daedalus Demo Team, aronava Beechcraft T-6 Texan II.
Forțele Aeriene ale Olandei aduc în fața publicului participant la BIAS 2024 aeronava C 130 Hercules.
Ungaria participă cu aeronava Lisunov Li-2, a echipei Goldtimer, dar și cu elicopterul Mil Mi-2 al Heliforce.
Expoziție de aviație generală pe Aeroportul Băneasa în cadrul evenimentului BIAS 2024
Pe durata evenimentului BIAS 2024, în zilele de 30 și 31 august, pe Aeroportul Băneasa se deschide și expoziția de aviație generală, General Aviation Exhibition. În cadrul expoziției vor putea fi admirate zeci de aeronave civile, avioane ultra ușoare și business jet-uri de la producători, proprietari de aeronave, dar și furnizori de servicii de aviație generală.
În zona "static display", și România, pe lângă celelalte țări, va avea o contribuție la istoria aeronauticii mondiale, deoarece vor fi expuse pentru vizionare machete la scară naturală ale avioanelor pionierilor români, Vuia, Vlaicu și Coandă, precum și primul avion comercial construit în întregime la noi în țară, modelul BAC 1-11/400, redenumit ulterior ROMBAC 1-11.
Ediția a XIV-a a BIAS 2024 este dedicată celebrării celor 20 de ani împliniți de la aderarea României la NATO.
Evenimentul desfășurat în București la sfârșitul lunii august 2024, este organizat de Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), sub patronajul și coordonarea Ministerului Transporturilor, împreună cu ceilalți co-organizatori precum: Forțele Aeriene Române, Aeroclubul Româniai, ROMATSA, ROMAERO și Clubul Sportiv AIBO.
Intrarea la evenimentul aerian al anului 2024 este liberă.