BERD ne prevede o creștere economică cu 2 puncte procentuale sub cifrele oficiale

Data publicării:
crestere economica

Economia României ar urma să înregistreze anul acesta o creştere de 4,2%, pentru ca anul viitor avansul economiei să se reducă la 3,6%, potrivit celor mai recente prognoze publicate joi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Rata de creștere a PIB este cu 2 puncte procentuale sub nivelul anticipat de Comisia Națională de Prognoză pentru anul viitor, respectiv 5,7%.



Comparativ cu precedentele prognoze din luna mai, BERD şi-a revizuit, în jos, estimările privind evoluţia economiei româneşti cu 0,4 puncte procentuale pentru acest an, de la 4,6% până la 4,2%, şi cu 0,6 puncte procentuale pentru anul viitor, de la 4,2% până la 3,6%, potrivit Agerpres.ro.

BERD susţine că relansarea economiei continuă în majoritatea ţărilor în care investeşte, dar persistă riscuri din cauza tensiunilor comercial globale, a nivelul ridicat de îndatorare a companiilor şi a instabilităţii geopolitice. BERD se aşteaptă ca economiile în care investeşte să înregistreze o creştere de 3,2% în 2018 şi 2,6% în 2019, în ambele cazuri prognozele fiind revizuite în jos ca urmare a încetinirii economiei Turciei.

"Bulgaria înregistrează performanţe bune, la fel ca şi România, în pofida unor semne de supraîncălzire", subliniază BERD.

Instituţia financiară avertizează însă că o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord cu privire la comerţ şi investiţii ar afecta cel mai mult ţările din Europa de Sud-Est din regiunile în care BERD investeşte.

"Cumulat, impactul economic al unui Brexit fără acord este preconizat să fie cel mai mare pentru economiile din Europa de Sud-Est, în principal prin întreruperea legăturilor comerciale cu Marea Britanie şi alte economii avansate din Europa, a impactului asupra procesului de reformă şi a reducerii fondurilor europene structurale şi de coeziune", avertizează BERD.

În pofida revizuirii, BERD este mai optimist decât Fondul Monetar Internaţional cu privire la perspectivele economiei româneşti. La începutul lunii octombrie, FMI şi-a revizuit, în jos, estimările privind evoluţia economiei româneşti până la 4% în 2018, cu 1,1 puncte procentuale mai puţin decât estima în primăvară, preconizând că în 2019 România urmează să înregistreze o creştere economică de 3,4%, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin decât estima în aprilie.

În schimb, Comisia Naţională de Prognoză mizează pe o creştere a PIB de 5,5% în 2018, urmată de creşteri de 5,7% în 2019 şi 2020 şi de 5% în 2021.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri