Un bărbat de aproximativ 45 de ani a fost găsit mort luni dimineaţă în parcarea unui complex comercial de pe raza sectorului 2, acesta prezentând semne de violenţă, informează Poliţia Capitalei.
ACTUALIZARE: Poliţia Capitalei a anunțat că a fost reținut un bărbat suspectat că ar fi autorul crimei. ”În urmă cu scurt timp a fost identificat un bărbat, principal suspect în infractiunea de omor comisă în parcarea unui complex comercial din Bucureşti, Sector 2”, au declarat reprezentanții Poliţiei Capitalei.
Bărbatul urmează sa fie audiat de procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Ttribunalul Bucureşti şi poliţişti ai Serviciului Omoruri.
''În dimineaţa de 15 iulie 2019, în jurul orei 4,00, prin apel 112 a fost sesizat faptul că în parcarea unui complex comercial de pe raza sectorului 2 a fost descoperit cadavrul unui bărbat. La faţa locului s-au deplasat, iniţial, poliţişti din cadrul Secţiei 9, cazul fiind preluat de Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei'', precizează reprezentanţii Poliţiei Capitalei, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, bărbatul decedat are aproximativ 45 de ani şi prezintă anumite semne de violenţă la nivelul corpului.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.