Un procent de 93,5% dintre pacienții internați, joi, la secțiile de terapie intensivă Covid erau nevaccinați, a declarat secretarul de stat de la Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.
„Începând de ieri (joi - n.red.), la Ministerul Sănătăţii se raportează şi numărul persoanelor din terapie intensivă care sunt vaccinate şi care sunt nevaccinate.
Astfel, pentru datele de ieri, 93,5% din pacienţii internaţi la terapie intensivă erau nevaccinaţi.
Vedem încă o dată eficienţa vaccinurilor care ne protejează de a dezvolta forme grave de boală, de a ajunge la terapie intensivă, de deces.
Din 1.618 pacienţi, 104 erau vaccinaţi, dar aici trebuie să ţinem cont de faptul că oamenii suferă de multe boli şi vaccinarea ne protejează împotriva Covid-19”, a declarat Andrei Baciu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani, conform Agerpres.
Editor : Adrian Dumitru