Avertismentul medicului Virgil Musta: „Îmi este frică că vom ajunge în situația Italiei”. Cât timp vor mai crește cazurile Covid-19

Data publicării:
virgil musta 2
Dr. Virgil Musta. Foto: Youtube

Medicul Virgil Musta, șeful secției Boli Infecțioase II de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, se declară îngrijorat de evoluția epidemiei de coronavirus din România. El spune că spitalele din Timiș se apropie de capacitatea maximă, iar secțiile ATI sunt pline și face trimitere la Italia, care s-a confruntat cu situația în care sistemul medical nu a mai putut face față cazurilor de coronavirus.

„Dacă acum cinci luni am fost speriați pentru că aveam foarte multe necunoscute legate de boală, dar măsurile luate au fost foarte eficiente și s-a ținut pandemia sub control, acum, la cinci luni, o parte din populație nu mai dorește să respecte regulile pentru a putea ține pandemia sub control. După o perioadă în care toată lumea spera că încetul cu încetul numărul de cazuri se va stinge în România, numărul a crescut. În Timiș, spitalul (locurile dedicate pacienților cu Covid la Spitalul Victor Babeș – n.r.) este plin, au intrat în acțiune spitalele suport, CFR, Dermatologie, Militar (la stadionul CFR), se pare că în curând nu vom mai avea locuri în aceste spitale. Secția de Terapie Intensivă este plină. Aceste lucruri creează o situație gravă”, a declarat dr. Virgil Musta pentru Tion.ro.

El mai arată că numărul de cazuri va continua să crească și doar impunerea unor măsuri eficiente ar putea aplatiza curba infectărilor. Virgil Musta amintește de Italia, care a fost în situația în care a fost copleșită de numărul de bolnavi.

„A fost o perioadă dificilă, e un fel de refulare a oamenilor, sunt foarte mulți influențați de aceste teorii „conspiraționiste”, care nu fac decât rău. Soluția este să devenim din nou responsabili, să fim solidari unii cu alții. Din păcate, și societatea este divizată în două Românii – într-o Românie responsabilă, unii suferă prin spitale, și cealaltă care se distrează. Dacă acum se vor lua măsuri foarte eficiente, încă două săptămâni vom fi în pantă ascendentă. Atunci, în februarie, la început, îmi era frică că vom ajunge în situația Italiei, dar în momentul în care am ținut sub control pandemia am avut speranță, am fost foarte mândru de concetățenii mei, care au înțeles că se pot feri de această boală. Acum sunt din nou îngrijorat de ceea ce se întâmplă și îmi este frică că vom ajunge în situația Italiei”, a mai afirmat doctorul Virgil Musta.

Editor: B.P. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei