Autoritățile din România recomandă interzicerea TikTok pe telefoanele de serviciu ale angajaților statului

Data publicării:
imagine cu un telefon care are tiktok
TikTok a introdus o nouă opțiune prin care părinții și tutorii pot filtra videoclipurile pe care nu doresc să le vadă copiii lor. FOTO: Shutterstock

Autoritățile din România vor recomanda interzicerea TikTok pe telefoanele de serviciu ale angajaților statului. Populara aplicație dezvoltată de o companie chineză ridică riscuri de securitate, potrivit autorităților.

Guvernul a ajuns, în urma unei analize, la concluzia că această aplicație prezintă riscuri de securitate.

Au fost identificate mai multe probleme: platforma își rezeră dreptul de a sterge informatii, partajează datele colectate cu terti, colectează inclusiv date despre dispozitiv, cum ar fi numărul de telefon sau codul cartelei SIM și datele pot fi stocate oriunde.

Prin urmare, autoritățile vor emite, în perioada următoare, o recomandare de interzicere a aplicației pe telefoanele de serviciu ale angajaților statului.

În urmă cu câteva zile, ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a explicat la Digi 24 că românii vor putea folosi în continuare TikTok pe telefoanele personale.

„Nu cred că se poate pune problema de a interzice la nivelul cetățeanului de rând descărcarea unei aplicații. Ca liberal, am alergie la cuvântul a interzice ceva omului dacă își dorește acest lucru. Asta nu înseamnă că nu vom desfășura un proces de informare a românilor cu privire la eventualele riscuri la care se supun. Vom vedea cum evoluează lucrurile”, a spus ministrul.

Ministrul spune că are și el cont de TikTok, dar că acesta este gestionat de echipa sa de comunicare.

„Am și cont de TikTok dar nu e gestionat de pe un dispozitiv de serviciu. E un membru al echipei mele care se ocupă de acel cont de pe dispozitivul propriu”, a spus el.

În prezent, TikTok este una dintre cele mai populare aplicații din România. Rețeaua are aproape 7, 58 de milioane de utilizatori cu vârsta peste 18 ani. Măsuri similare de interzicere sau de recomandare de interzicere a instalării acestei aplicații pe telefoanele autorităților au luat și reprezentanții Comisiei Europene, cei ai Parlamentului European, dar și cei ai Consiliului European. Ei au interzis, practic, folosirea acestei aplicații pe telefoanele, laptopurile, tabletele de serviciu ale angajaților, pentru că oficialii europeni sunt îngrijorați cu privire la securitatea datelor. Decizii similare au fost luate și de autoritățile din SUA, Australia, Canada sau Danemarca.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri