Video Aurescu, despre închiderea Centrului Rus: „S-a transformat într-un instrument de promovare a propagandei și dezinformării”

Data publicării:
bogdan aurescu
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Foto: Profimedia Images

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a explicat marți, într-o intervenție la Digi24, motivul închiderii Centrului Rus de Știință și Cultură de la București. „S-a transformat dintr-un instrument de promovare a culturii într-un instrument de promovare a propagandei și dezinformării”, a spus Bogdan Aurescu.

„Este o decizie pe care am luat-o având în vedere modul în care Centrul a înțeles să funcționeze mai ales în ultima perioadă, mai ales în ultimul an, de la declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Acest Centru s-a transformat dintr-un instrument de promovare a culturii într-un instrument de promovare a propagandei și dezinformării și care a încercat permanent să disculpe crimele de război ale Federației Ruse în Ucraina. A organizat tot felul de evenimente, a fost folosit ca platformă pentru mesaje care au prezentat distorsionat realitatea, adevărul istoric la nivelul opiniei publice românești și mai ales după declanșarea războiului împotriva Ucrainei. A încercat să justifice aceste acte pe care Federația Rusă le-a comis prin încălcarea dreptului internațional și a oricăror reguli de moralitate în Ucraina”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu marți, la Digi24.

„Aceste narative rusești se intensifică”

El spune că România a vrut să transmită un mesaj prin această decizie de suspendare a activității Centrului Rus de la București, în contextul în care acțiunile de dezinformare ale Rusiei se intensifică.

„Am vrut să dăm un semnal puternic că propaganda și dezinformarea nu sunt permise de autoritățile române în România, mai ales că putem să vedem în ultima perioadă - poate legat de acest moment important al comemorării unui an de la începerea războiului - că aceste narative rusești se intensifică, că există tot mai multe încercări prin care se dorește a se pune sub semnul întrebării, de exemplu, sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei. Pentru că, până la urmă, noi nu trebuie să cădem în astfel de capcane, pentru că, dacă ajutăm Ucraina, ajutăm securitatea României. Nimeni nu este interesat să avem vreodată graniță cu Rusia sau să avem o Rusie puternică, pentru că asta este clar în dezavantajul României și al cetățenilor români”, a mai spus Bogdan Aurescu. 

Ministerul de Externe l-a convocat marți pe ambasadorul Rusiei la București, pe care l-a informat că România a decis suspendarea activității Centrului Rus de Cultură și Știință la București. Ministerul arată că Centrul Rus „s-a angajat deliberat în acțiuni de prezentare distorsionată a realității și a adevărului istoric la nivelul opiniei publice românești”, acțiuni care „s-au intensificat” după începerea invaziei ruse în Ucraina.

Centrul Rus de Știință și Cultură de la București a fost deschis în 2015, ca urmare ca urmare a unei inițiative anunțată în 2013, în timpul vizitei fostului ministru de Externe Titus Corlățean la Moscova, unde s-a întâlnit cu Serghei Lavrov.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți vota cu pașaportul sau buletinul provizoriu la alegerile prezidențiale 2024? Care sunt documentele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...