ANM a emis marți o atenționare cod galben de ninsori. Aceasta este valabilă în intervalul 7 februarie, ora 15:00 - 8 februarie, ora 11:00. În zonele afectate stratul de zăpadă depus va fi consistent.
În intervalul menţionat în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, precum și în zona de munte a judeţelor Bacău şi Vrancea va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă de 10-20 cm.
În vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare. În regiunile sudice şi sud-estice (inclusiv în zona Municipiului Bucureşti) la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri (8 februarie) acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Pe spaţii restrânse, cu precădere în sudul şi centrul Moldovei şi în nordul Munteniei, vor fi depuneri de polei.
Temporar vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Oltenia, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-55 km/h şi izolat 65 km/h.