Armata României vă așteaptă: Ministerul Apărării anunță că mai are peste 2000 de locuri de rezerviști voluntari

Data publicării:
un ofițer din armata româniei se uita cu binoclul
Candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcţiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor şi corespondenţa specializărilor dobândite în viaţa civilă cu armele/serviciile şi specialităţile militare. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunțat că va continua, până pe 25 august, campania de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României în anul 2023, informează Agerpres.

Ministerul Apărării transmite că sunt disponibile 2.187 de locuri de rezervişti voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi) în unităţi militare din Bucureşti şi 38 judeţe - Ilfov, Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.

La prezentarea la centrul militar, cetăţenii interesaţi vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecţia, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum şi unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situaţia în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii, se precizează în comunicat.

De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcţiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor şi corespondenţa specializărilor dobândite în viaţa civilă cu armele/serviciile şi specialităţile militare.

Detalii suplimentare pot fi obţinute de la sediul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector. Adresele poştale şi datele de contact ale acestora sunt disponibile pe pagina de internet la adresa recrutare.mapn.ro sau www.mapn.ro.

La prezentarea la centrul militar, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere şi vor prezenta următoarele documente:

- actul de identitate, în original şi în copie;

- certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;

- acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;

- permisul de conducere valabil, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;

- livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri