Armata română angajează rezerviști

Data publicării:
armata romana

2800 de voluntari vrea armata română să angajeze anul acesta. Este vorba de soldaţi, subofiţeri şi maiştri, care vor putea fi recrutaţi în baza studiilor, dar şi în urma testelor psihologice, medicale şi fizice.

armata romana

Cei care doresc să facă parte voluntar din Ministerul Apărării vor fi antrenaţi trei luni pe an, în cadrul mai multor stagii de pregătire. Vor fi trecuţi apoi în rezervă şi plătiţi în tot acest timp de armată.

În cazul unui conflict, armata vrea să poată apela în termen foarte scurt la rezerviştii voluntari.

Proiectul legii rezerviştilor este acum în dezbatere publică.

Anunțul a fost făcut pe contul de Facebook al armatei, sub deviza „Țară, țară, vrem ostași!”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Condițiile de angajare și remunerare, precum și modelul de contract sunt prevăzute în proiectul de lege publicat cu data de 13 martie, Ordin al ministrului apărării naționale pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor Legii nr. 270⁄2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari, pe care îl puteți consulta aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Diddy, aflat în închisoare, a vorbit la telefon cu Kanye West: "E tragic. Sunt Puff Daddy în închisoare...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Tensiunile internaționale cresc după ce China a executat patru cetățeni canadieni
Newsweek
Care pensionari nu iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, deși au dreptul legal? Ce pensie au
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare