Criminaliștii cu experiență spun, totuși, că procurorii au probele necesare ca să obțină condamnarea lui Gheorghe Dincă. Andrei Banu, fost polițist ciminalist, crede că resturile găsite acasă la suspect și rezultatele expertizelor care se fac, îi pot convinge pe judecători, așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri în care nu au fost găsite cadavre.
Andrei Banu: „Nu are relevanţă la atâtea probe dacă se găsesc sau nu cadavre, resturi de cadavre. Sunt şase – şapte cazuri de condamnări la închisoare fără găsirea cadavrului, cu probe, absolut tot.
Aici e o ardere incompletă, nu e completă ca la crematoriu. E un gest al lui de distrugere a urmelor,
Mai ales faptul că a fost localizat pe telefon. Din cele 7 – 8 apeluri date pe telefon, ştia că va fi localizat, a încercat să scape de cadavru prin această arsură, distrugere osoasă şi urmele care au rămas acolo sunt vizibile.
Restul, ce a făcut e uşor de gândit. Au fost luate, duse, transportate, fie îngropate în curte în toată nenorocirea ce e acolo de mediu, fie duse în altă parte.
Rolul poligrafului e extraordinar, detectorul de minciuni e incredibil de eficient, avem specialişti foarte buni în ţară, am lucrat foarte mult cu ei”.
Editare Georgiana Marina