11.725 cazuri noi de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, din peste 42.000 de teste procesate. În bilanț au fost raportate 389 de decese. La terapie intensivă sunt internați 1.846 de pacienți în stare gravă. Incidența COVID la nivelul țării este 9,86 la mie.
Până astăzi, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.561.928 de cazuri de infectare cu COVID-19, dintre care 7.123 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.323.707 pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.725 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV2, dintre care 148 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 44.679 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 23.10.2021 (10:00) – 24.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 389 de decese ( 201 bărbați și 188 femei), din care 8 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 389 de decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 35 la categoria de vârstă 50-59 ani, 97 la categoria de vârstă 60-69 ani, 141 la categoria de vârstă 70-79 ani și 97 la categoria de vârstă peste 80 ani.
347 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 12 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 30 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 8 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Bacău, Buzău și Mureș, 1 în luna septembrie 2021 și 7 în octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 381 de decese.
Din totalul de 389 de pacienți decedați, 361 erau nevaccinați și 28 vaccinați. Cei 28 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.323. Dintre acestea, 1.846 sunt internate la ATI. Nu mai sunt locuri libere la terapie intensivă.
Din totalul pacienților internați, 471 sunt minori, 432 fiind internați în secții și 39 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.160.351 teste RT-PCR și 4.175.976 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.041 de teste RT-PCR (9.631 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.410 la cerere) și 23.745 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 149.426 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.954 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 58.851 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 93 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.171 de apeluri la numărul unic de urgență 112.