Aproape jumătate din dosarele penale deschise în timpul epidemiei de COVID-19 au fost clasate

Data actualizării: Data publicării:
jandarmi verifică declarații în timpul epidemiei de coronavirus
Foto: Facebook/Jandarmeria Română

Aproape jumătate din dosarele penale deschise în timpul epidemiei pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi falsul în declararaţii au fost clasate de procurori. Printre motivele clasării se numără şi acela că persoanele din dosar nu i-ar fi infectat pe cei cu care au intrat în contact, aşa cum prevede legea.

Într-un răspuns pentru Mediafax, Parchetul General anunţă că au fost deschise 617 dosare şi 270 au fost clasate.

În 51 de dosare a fost deja începută urmărirea penală pentru 66 de suspecţi, iar 16 dosare au fost trimise în judecată (5 cu acorduri de recunoaştere a vinovăţiei). Fostul ofiţer MAI, care a fost internat la spitalul Gerota şi a infectat mai multe persoane, nu a fost incă pus sub acuzare.

Încă de la debutul crizei COVID-19, Gabriela Scutea, procuror general al României, a spus că „dispoziţiile legale privind zădărnicirea combaterii bolilor au o condiţie: dacă aceasta a avut ca urmare răspândirea bolii”.

„Dacă din probe rezultă săvârşirea unei fapte penale, (procurorii, n.r.) trec la identificarea persoanei sau persoanelor ce sunt suspectate cum că ar fi putut comite acea faptă. Clasarea cauzelor este o normalitate mai ales în etapa «in rem», cât timp nu sunt probe ce să contureze altă soluţie. Numărul cauzelor clasate nu este mare în raport cu numărul persoanelor ce s-au îmbolnăvit şi ulterior tratat”, a declarat avocatul Cristian Ene, pentru Mediafax.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Planul POT, dezvăluit de Anamaria Gravilă: Reluarea turului 2, după alegerile din mai. „Președintele a fost...
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă