Care ne apără de terorişti, la nevoie, sunt trăgătorii de elită de la Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii. Este o lume a secretelor păstrate cu străşnicie şi a antrenamentelor la milimetru. În misiuni au faţa acoperită ca să nu devină ei ţinte şi sunt cei mai buni colegi din lume: nu este loc pentru invidie sau orgolii. Viaţa lor depinde de reacţia partenerului. Fiecare lunetist este însoţit de un observator.
„Cred că a început ca o pasiune, fiecare copil îşi doreşte să tragă cu arma, după care a evoluat şi a devenit mai mult decât o pasiune. A devenit un mod de viaţă”, spune un lunetist.
Orice misiune reuşită a Brigăzii Antitero stă în mâinile oamenilor consideraţi „invizibili” de la Serviciul Român de Informaţii. Puţină lume ştie că gloria sniperului, lunetistul, implică ajutorul unui alt om de bază cu care face echipă: observatorul.
„Sarcina principală a observatorului este de a aduna informaţii pentru efectuarea tragerii. Viteza şi direcţia vântului, distanţa până la ţintă, direcţia în care se deplasează ţinta, iar trăgătorul foloseşte aceste informaţii pentru a le transpune în reglajul armei. Niciodată o echipă de lunetist-observator nu va fi formată dintr-o persoană de doi metri şi o persoană de un metru şi 50. Arma trebuie reglată pe umărul fiecăruia, pe obrăzarul fiecăruia”, explică un lunetist.
Observatorul are dificilul rol de matematician al echipei. Calculează fiecare mișcare a ţintei şi posibilele obstacole din teren.
Binoclul şi arma sunt cele mai bune prietene. Iar o legătură se construieşte şi între cei care le duc la ochi.
„Tot timpul suntem echipă, chiar şi la antrenament în bază. Suntem chiar şi prieteni în afara serviciului”, spune un lunetist.
În spatele calculelor făcute de observator şi a preciziei din arătătorul lunetistului stau ore de antrenament în care sniperii simt încordarea ca o vergea de oţel.
Mânuirea armei este tot o formulă de calcul. Lunetiştii spun că cea mai bună tragere este cea făcută între două bătăi ale inimii şi după ce respiră: atunci corpul este relaxat, iar aerul tras în plămâni nu riscă să facă trupul să se mişte şi să rateze ţinta. Pentru o asemenea precizie, sniperii se antrenează însă cam un an şi jumătate.
„Dacă la început o faci de plăcere, pentru că îţi doreşti să tragi cu arma, după câţiva ani o faci pentru că îţi doreşti să calculezi cam tot ceea ce se întâmplă”, spune un lunetist.