ANAF scoate la licitație mașini: VW Passat la 1.400 de euro, VW Golf la 220 de euro și multe alte oferte

Data actualizării: Data publicării:
passat
Sursa foto: ANAF Brașov

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la vânzare mai multe autovehicule în perioada următoare prin intermediul sediilor regionale.

BRAȘOV

În data de 24 septembrie, va fi scos la licitație (prima) de către ANAF Brașov un automobil BMW, fabricat în 2007, la prețul de 25.264 lei (exclusiv TVA). Autoturismul se află în custodia I.P.J. Covasna, are 156.092 kilometri la bord și bateria nefuncțională.

În data de 25 septembrie, ANAF Brașov va scoate la licitație (prima) un autovehicul Volkswagen Golf Variant 4 MOTION, an fabricație 2001, prețul de pornire al licitației, exclusiv TVA, fiind de 1.090 de lei.

ANAF Brașov scoate la licitație pe 28 septembrie un autoturism Volkswagen Passat, fabricat în 2006, la prețul de 6.992 lei, exclusiv TVA. Aceasta va fi prima licitație pentru acest automobil.

BUCUREȘTI

ANAF București va scoate la licitație, în data de 15 septembrie, un autoturism marca Ford Mondeo, an fabricație 2005, motor de 2030 centimetri cubi, culoare albastră. Prețul de pornire al licitației este de 9.195 lei (exclusiv TVA).

Tot în data de 15 septembrie, ANAF București va scoate la licitație (prima) un alt autoturism Ford Mondeo, an fabricație 2005, motor de 2030 centimetri cubi, culoare gri, la prețul de 7.744 lei (exclusiv TVA), precum și un autoturism Land Rover, an fabricație 2006, motor de 2720 centimetri cubi, culoare negru. Prețul de pornire al modelului Land Rover este de 24.199 de lei.

Pe 16 septembrie, ANAF București va scoate la licitație (prima) un autoturism Opel Astra Station Wagon, an fabricație 2007, de culoare albastră. Mașina are un preț de pornire de 13.077 lei (exclusiv TVA). În aceeași zi va fi scos la licitație și un autovehicul Ford Transit Tourneo, an fabricație 2007, cu motorizare pe motorină de 3.500 de centimetri cubi, de culoare gri. Prețul de pornire al licitației va fi de 22.747 de lei (exclusiv TVA).

În data de 17 septembrie, va fi scos la licitație un autovehicul Ford Transit, an fabricație 2006, motorizare pe motorină de 3500 centimetri cubi, de culoare albă. Prețul de pornire al licitației va fi de 18.875 de lei (exclusiv TVA).

CLUJ

În data de 30 septembrie, ANAF Cluj-Napoca va scoate la a treia licitație autoturismul Suzuki Vitara, an fabricație 2007, cu 278.644 de kilometri, prețul de pornire al licitației (exclusiv TVA) fiind de 2.662 lei. Potrivit sursei citate, autoturismul nu este în stare de funcționare.

IAȘI

Pe 17 septembrie, ANAF Iași va scoate la a patra licitație un autoturism Volkswagen Passat, de culoare gri, fabricat în 1997, cu motorizare pe benzină. Prețul de pornire al licitației este de 1.910 lei (exclusiv TVA).

În data de 18 septembrie, va mai fi scos la vânzare autoturismul Dacia Logan, an de fabricație 2004, motorizare pe benzină de 1390 de centimetri cubi, cu 246.851 de kilometri la bord. Prețul de pornire al licitației este de 1.305 lei.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri