Șoșoacă, executată silit de ANAF: În loc să achite, inventează dușmani și lansează scenarii fanteziste

Data actualizării: Data publicării:
Diana Șoșoacă in parlament
Diana Șoșoacă FOTO: Inquam Photos / George Călin

ANAF începe executarea silită a Dianei Șoșoacă pentru neplata mai multor obligații la bugetul de stat, a anunțat, luni, Lucian Heiuș, președintele instituției, care spune că senatoarea „are un comportament ca orice alt contribuabil rău-platnic – inventează dușmani și lansează scenarii fanteziste”.

„Doamna Şoşoacă are de achitat nişte obligaţii la bugetul de stat şi, din păcate, are un comportament ca orice alt contribuabil rău platnic. În loc să îşi achite obligaţiile pe care le are, inventează duşmani şi lansează şi scenarii fanteziste de multe ori că cineva are ceva cu dumneaei.

Eu am spus-o şi o repet de fiecare dată: Din punct de vedere al ANAF-ului, impozitele şi taxele nu au culoare politică. Doamna senator Şoşoacă pentru noi este un contribuabil ca oricare altul”, a spus șeful ANAF.

Heiuș a precizat și că a început executarea silită a Dianei Șoșoacă prin poprirea conturilor bancare.

„A acumulat nişte obligaţii la bugetul de stat, a intrat în executare silită, i-a fost emisă somaţia, nu a achitat, i s-a început executarea silită prin poprirea conturilor bancare şi emiterea unei adrese către Senatul României prin care i se solicită să i se reţină, aşa cum prevede legea, o treime din indemnizaţia de senator, până la concurenţa sumei pe care o are de plată către bugetul de stat.

Trebuie să înţeleagă toată lumea din ţara asta că atunci când ai obligaţii de plată către bugetul de stat, nu contează cine eşti, ce profesie ai sau ce poziţie ai.

Din contră, ar trebui ca cei care ocupă funcţii în aparatul de stat sau în Parlamentul României să aibă chiar un comportament exemplar pentru restul populaţiei

Din punctul nostru de vedere, al ANAF-ului, doamna Şoşoacă este un contribuabil ca oricare altul, care se spune aceloraşi legi privind executarea silită şi vom recupera, aşa cum prevede legea, sumele de bani pe care le datorează către bugetul de stat. Deci nu este nimic ieşit din comun”, a mai spus Heiuș.

Diana Șoșoacă susține că executarea silită este „ordin politic”

Diana Șoșoacă a intrat în procedura de executare silită pentru că datorează sume de aproximativ 30.000 de euro. Senatoarea fostă-AUR a dat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală.

„Este vorba despre amenzi pe care le-am primit în timpul pandemiei și despre alte sume despre care habar nu am. În cazul amenzilor, majoritatea au fost anulate în instanță, însă ANAF continuă să-mi instituie popriri și executări silite.

Celelalte sume sunt de la cabinet, pe care le-am achitat prin ghiseul.ro. Am plăți făcute în februarie, care îmi apar că sunt în procesare.

Am depus în instanță peste 100 de pagini. În afară de faptul că am câștigat procesele pentru nepurtarea măștii, există și o decizie a Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale amenzile pentru mască. Eu nu cred în întâmplări. Știu că vor să mă lase fără casă, fără mașină, să îmi închidă gura.

Am informații că este un ordin politic. Cum să vină domnul ministru Bode și să spună despre mine că sunt cel mai amendat om din România și că tot nu mă potolesc, de unde are dânsul informațiile astea?”, a spus Diana Șoșoacă.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nu Bela Karolyi a descoperit-o pe Nadia: Antrenorul uitat care i-a deschis...
Digi FM
Cu ce se ocupă, de fapt, Dragoș Moștenescu, Costel din „La bloc”, în Anglia. Emil Mitrache l-a dat de gol...
Pro FM
Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge...
Film Now
Jennifer Garner, mai fericită ca niciodată alături de John Miller. Fosta soție a lui Ben Affleck, radiantă la...
Adevarul
La ce vârstă ar trebui să renunțați complet la consumul de alcool. Avertismentul unui neurolog
Newsweek
Ministru de Finanțe anunță dezastru: 700.000 pensii NU cresc, pensionari fără pensie de sărbători
Digi FM
Irina Fodor are o siluetă ca trasă prin inel, dar nu face mari eforturi pentru a o păstra. Un preparat nu-i...
spot la mar a lago
Cum arată câinele robot care îl păzește pe Donald Trump. „Spot” este pus de Secret Service să patruleze la...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
Primele simptome de boală observate de Christina Applegate au fost ignorate chiar de ea. Diagnosticată cu...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului