Neagu Djuvara, care s-a stins la 101 ani, nu a avut o viaţă uşoară, chiar dacă venea dintr-o familie de aristocraţi. Când s-a întors în România, dupa Revoluţie, a trebuit să caute un loc unde să stea. În ultimii 12 ani, l-a găzduit prietenul său de suflet, Constantin Erbiceanu.
Constantin Erbiceanu: „L-am cunoscut pe la mijlocul anilor 90, la prieteni comuni, familia Tanaşoca, aromâni ca şi el, ne-am simpatizat imediat, dat fiind experienţa exilului el a avut 47 de ani eu numai 30, el a stat 23 de ani în Africa eu numai 6, încât aveam multe lucruri de istorisit. Auzisem de el, eu am stat în Mali, el a stat în Niger şi auzisem că e un român acolo, o persoană importantă şi, deşi am vizitat şi Nigerul, nu ne-am întâlnit, abia în România, unde el a reuşit să obţină o catedră de profesorat la Universitate.
Niciodată nu a stat foarte bine cu banii, deoarece tatăl lui s-a prăpădit de gripa spaniolă care a bântuit in Europa mai ales de vest după Primul Război Mondial, şi atunci mama, rămânând cu doi fii, unul Răzvan care mai târziu a devenit doctor şi cu Neagu, nu a avut avere, stăteau la diverse rude mai înstărite, primiţi peste tot şi, în final, mama s-a orientat spre bunicul băieţilor, Trandafiru Djuvara care era ambasador în corpul diplomatic chiar la Bruxelles, mai târziu prin Franţa şi băieţii au fost înscrişi la un liceu fracez din Nisa”.