Alte peste 345.000 de doze de vaccin Pfizer vor sosi în România

Data publicării:
doze vaccin pfizer biontech
Doze de vaccin împotriva COVID-19. Foto: Profimedia Images

O nouă tranşă de 345.150 de doze de vaccin Pfizer va sosi luni, 29 martie, în România. Vaccinurile vor sosi pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, iar transportul către centrele de stocare va fi asigurat de firma producătoare, informează Guvernul României.

„Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă”, se arată într-un comunicat al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Doezele vor fi distribuite în Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara în felul următor:

Centrul Național de Stocare București: 113.490 doze;
Centrul Regional de Depozitare Brașov: 46.800 doze;
Centrul Regional de Depozitare Cluj: 53.820 doze;
Centrul Regional de Depozitare Constanța: 39.780 doze;
Centrul Regional de Depozitare Craiova: 23.400 doze;
Centrul Regional de Depozitare Iași: 29.250 doze;
Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 38.610 doze.

Până în acest moment, România a primit 2.518.000 doze de vaccin produse de compania Pfizer-BioNTech, iar 2.318.749 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

Peste 1,9 milioane de români s-au vaccinat până acum cu unul dintre cele trei vaccinuri existente în România şi aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului: Pfizer-BioNtech şi AstraZeneca.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri