#Colectiv. Alexandra Furnea, pentru Digi24: În Germania m-a uimit normalitatea

Nimic nu s-a schimbat în spitalele noastre, la doi ani de la tragedia de la Colectiv, spune Alexandra Furnea, internată imediat după incendiu la Spitalul de Arsuri din Bucureşti. Tânăra a povestit pentru Digi24 că după ce a scapat din infernul din Club, s-a trezit in infernul din sistemul medical romanesc. În Germania, acolo unde a ajuns pentru tratamente de recuperare, a uimit-o normalitatea. Nici nu există termen de comparaţie între spitalele de la noi şi cele din străinătate, spune Alexandra.

A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale

Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei

Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei

Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe

Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară

Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte

Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”

Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai

Copiii români de la țară, victimele sărăciei

„M-a înţepat cu acelaşi ac de nenumărate ori în diverse locuri din zona gâtului, a claviculei. Auzeam mereu ţâţâituri şi zgomote dezaprobatoare pe care le scoteau asistentele şi medicii. Am stat cuminte cât am putut, dar la un moment dat când nu am mai putut am început să plâng şi să cerşesc un sedativ, mi s-a spus că trebuie să mai suport că nu mai durează foarte mult.

Mi-a înşfăcat capul, mi l-a întors brutal pe partea cealaltă, eu fusesem operată recent, mi se puseseră grefe la cap, am scancit de durere, i-am spus că mă doare foarte tare, mi-a spus – nu te doare nimic.

Fără niciun fel de milă faţă de suferinţele tale, fără un pat ca lumea în care să poţi să te odihneşti, fără un protocol care să îţi aline durerea, doar tu cu suferinţa ta şi cu gândul acela cumplit că mulţi alţii asemenea ţie, care îţi sunt prieteni, nu o să scape cu viaţă. Nu pot să se trezească şi să spună asta am păţit, uite mama, de asta am murit şi cred că au nevoie de cineva care să vorbească pentru ei aşa încât să nu se mai întâmple aşa ceva niciodată în niciun spital din România.

Au fost şi medici oneşti la Spitalul de Arşi care au recunoscut, le-au spus pacienţilor lor că sunt infectaţi şi aceşti pacienţi au fost sprijiniţi să plece în străinătate.

Medicii care au minţit, care nu au recunoscut că există o problemă, care au refuzat donaţii de patruri pentru că aşa cum spunea fostul ministru Bănicioiu aveam de toate şi condiţii ca în Germania, acei medici sunt complici la crimă şi, mi-e greu să o spun, au pe mâini, din păcate, sângele care s-au stins fără să aibă sansa să se trateze în condiţii umane.

Aş fi avut ocazia să plec, cu ajutorul domnului Voiculescu, care atunci era doar un tânăr aşa ca noi care se plimba prin spitale încercând să facă ceva, să înţeleagă mai bine situația noastră, el le-a oferit atunci mamei şi surorii mele contacte şi s-a implicat personal să găsească nişte locuri unde aş putea să plec, nu doar eu şi alţii, iar eu am vorbit atunci cu mama, pentru că ... mă afectase foarte mult moartea lui Alex Pascu şi am rugat-o să vorbească cu medicul, să vedem cum sunt analizele mele. Mi-era teamă să plec şi i-am spus, mamă, dacă îmi spune că sunt bine şi că nu sunt infectată, hai să dau o șansă spitalului, să rămân aici, pentru că mi-e foarte teamă să plec.

Sora mea a vorbit cu chirurgul şi i-a spus că dacă băiatul lui ar fi în locul meu nu l-ar transporta, să nu îşi facă griji pentru că probele mele sunt curate şi că decizia ne aparţine. Eu auzind aceste cuvinte le-am spus mamei şi surorii mele că aş vrea să rămân pentru că eram un om traumatizat, şocat, care nu înţelegea ce se întâmplă, îmi era foarte frică să zbor cu acele avionae despre care nu ştiam nimic, dacă e vreun protocol de transport.

Când am ajuns în Germania, tot prin mijlocirea domnului Vlad Voiculescu care s-a interesat de o clinică de recuperare, am fost şocată. Am ajuns într-un loc în care m-a uimit normalitatea, iar asta spune foarte multe despre locul din care am plecat. Nu există termen de comparaţie între spitalele de la noi şi cele din străinătate, e diferenţă ca de la cer la pământ şi spun asta cu durere în suflet pentru că îmi iubesc ţara şi aş vrea să avem un viitor aici, să ne ducem părinţii şi copiii în spitale fără să ne fie teamă că pleacă de acolo mai bolnavi decât au ajuns.

Au început nişte schimbări care din păcate nu au fost urmate pentru că aşa se întâmplă în România când se schimbă puterea. Dar, nu, nu cred că s-a schimbat absolut nimic din păcate”, a povestit tânăra pentru Digi24.