Fata de 18 ani găsită moartă în parc în Mangalia avea fața desfigurată și purta doar un tricou. Mărturia celui care a văzut-o

Data actualizării: Data publicării:
Persoană decedată urcată într-o mașină a INML.
E alertă în Constanța, unde poliția caută un criminal. O fată de 12 ani a fost găsită moartă într-un parc din Mangalia, în această dimineață. 

E alertă în Constanța, unde poliția caută un criminal. O fată de 18 ani a fost găsită moartă într-un parc din Mangalia, în această dimineață. 

ACTUALIZARE 17:25 Polițiștii transmit că victima ar avea 18 ani și precizează să suspectul crimei din Magalia ar avea, de asemenea, 18 ani. 

ACTUALIZARE 11.25. Cadavrul fetei a fost găsit în jurul orei 5 dimineaţa de către un bărbat care se ducea la pescuit. El a declarat pentru Dobrogea TV că în parc era întuneric şi, la un moment dat, a zărit ceva sub o bancă.

A crezut că era un câine, dar când s-a apropiat, a văzut că era corpul ghemuit al unei fete. Copilul avea fața plină de sânge şi desfigurată de lovituri. Potrivit martorului, avea pe ea doar un tricou.

Bărbatul a fost cel care a sunat repede la 112.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că era moartă de mai multe ore.

ACTUALIZARE 11.25. "La data de 6 august a.c., în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

Cadavrul prezenta urme de violență, echipajul medical declarând, ulterior, decesul.

În cauză cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea stabilirii situației de fapt", a comunicat poliția.

Știrea inițială:

Trupul fetei a fost descoperit la ora 5.30 în parc.

Polițiștii fac cercetări la fața locului.

S-a constatat că pe trup fata avea semne de violență, iar anchetatorii iau în calcul o agresiune sexuală.

Criminaliștii caută indicii pentru a stabili cum s-a produs tragedia. În anchetă este folosit și un câine de urmă. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste o casă în Rusia în 2025? Scumpiri masive în ultimul an
Digi FM
Jennifer Lopez s-a reîntâlnit cu Ralph Fiennes, la 22 de ani de la premiera „Maid In Manhattan”: Te iubesc...
Pro FM
Dieta drastică pe care o ține Elton John la vârsta de 77 de ani, din cauza problemelor de sănătate: „Este un...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Declarațiile ministrului muncii despre pensii care vor enerva pensionarii. „Nu în mandatul meu!”
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
A trăit povești de dragoste cu actori alături de care a jucat. Shirley MacLaine dezvăluie de ce nu s-a iubit...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025